Documentația tehnică pentru modificarea aspectului urban din imediata vecinătate a Colegiului Național ”Mihai Eminescu” a fost publicată pe pagina web a Primăriei Botoșani și se află în dezbatere publică.
În limbaj administrativ, este vorba despre Planul Urbanistic Zonal, la care cetățenii din acea parte a orașului pot emite observații sau sugestii. Publicul este invitat, conform normelor în vigoare, să facă acest lucru în perioada 5 – 20 septembrie 2022.
Primarul Cosmin Andrei și-a asumat această sarcină privitoare la „reabilitarea zonei adiacente Colegiului Național Mihai Eminescu, unde intenționăm să demolăm garajele inestetice și nefolosite pentru a amenaja locuri de parcare și un loc de joacă”.
Botoșănenii care dețin aceste garaje au fost deja notificați asupra faptului că trebuie să-și dezafecteze construcțiile care nu mai corespund cu specificul urbanistic actual.
„Am semnat adrese pentru 80 de notificări de demolări de garaje. Să-i întrebăm dacă au puncte de vedere pentru acest PUZ, pentru că așa este procedura. Așteptăm răspunsurile, intrăm în consultare publică, așteptăm termenul legal pentru aproximativ o lună, după care votăm PUZ în CL”,
Cosmin Andrei, primar
După expirarea termenului de conformare în care practic oamenii pot să-și demoleze singuri garajele, la costuri mai reduse, Primăria va organiza o licitație pentru cele rămase.
A agreat această variantă având în vedere că demolarea nu poate fi făcută într-o oarecare regie proprie.
„Avem ceva costuri cu aceste dezafectări pe care le facem în oraș, indiferent că vorbim de garaje sau panouri publicitare pentru că nu avem sprijinul DSPSA. Am fi putut face cu costuri mai mici, dar primim în continuare refuzuri din partea direcției noastre, cum că nu au ce face cu materialele rezultate sau nu dispun de personal suficient, invocă tot felul de scuze. Nu putem sta în loc și facem licitație pentru demolarea garajelor, urmând să recuperăm sumele de la cei care nu s-au conformat deciziilor autorităților”,
Cosmin Andrei, primar
Primul demers este corelat cu o nouă oportunitate oferită de municipalitate proprietarilor de garaje.
Persoanele care-și demolează singure construcțiile pot primi în schimb un loc de parcare.
„Am transmis colegilor să-mi redacteze prevederi care spun că, persoanele care-și demolează singuri garajele în zonele unde au fost luate astfel de decizii primesc automat un loc de parcare la prețul minim de plecare al licitației, pe amplasamentul din zonă. Cu alte cuvinte, nu mai ajungem să dezafectăm cu banii municipalității și apoi să-i recuperăm”,
Cosmin Andrei, primar
În caz contrar, vor suporta costurile pe care le are Primăria Botoșani și care pot fi mai ridicate având în vedere că acest serviciu va fi prestat de o firmă specializată. Și vor fi nevoiți să participe la licitație pentru a beneficia de un loc de parcare.
Edilul-șef susține că dorește să confere zonei o imagine modernă „în locul unor debarale pe domeniul privat al municipiului Botoșani, pentru că asta se întâmplă, nu sunt folosite aceste garaje, este de notorietate acest lucru. Nu sunt folosite în scopul în care au fost construite, foarte puțini botoșăneni își lasă în garaj autoturismele”.
Documentația publicată arată că în locul garajelor ar urma să fie înființate:
Vor mai exista zone de recreere cu maximum 40 de bănci, dar și un loc de joacă pentru copii.
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024