Părerile au fost împărțite cu privire la modificarea aspectului Pietonalului Unirii din municipiul reședință de județ.
Unii botoșăneni, prin comentariile postate la articolul: Se pregătește desființarea jardinierelor și fântânilor de pe Pietonalul Unirii, cetățenii invitați să facă propuneri: Am avut și un accident mortal – FOTOGALERIE, au considerat inițiativa ca fiind inspirată, alții au fost de părere că fântânile trebuie menținute, iar jardinierele micșorate.
În ultima categorie, a celor s-au împotrivit categoric, s-a regăsit Eugen Țurcanu, consilier local PNL.
„Am citit și m-am crucit, pur și simplu mi-am făcut cruce că vrea să radă toate jardinierele de pe Pietonalul Unirii și să distrugă toate fântânile arteziene. Este o vorbă la români, țara arde și baba se piaptănă. Dacă a ajuns preocuparea noastră, să radem niște investiții făcute pe fonduri europene, care abia le-am recepționat, acum nici bine nu le-am terminat, le radem. OK”,
Eugen Țurcanu, consilier local PNL
Zicala privitoare la „epoca de aur” și faptul că guvernările de după revoluție nu au fost în stare să văruiască ce s-a construit pe vremea lui Nicolae Ceaușeascu, a fost aplicată și la Botoșani. La scară mai mică, evident.
„Măcar, haideți să reparăm ce a construit Flutur. V-am mai spus că nu sunteți în stare, ce a construit Flutur într-un mandat sau două, voi nu sunteți în stare să reparați”,
Eugen Țurcanu, consilier local PNL
Replica lui Cosmin Andrei, inițiatorul ideii cu pietonalul : „Tot spunea dl Țurcanu că s-au făcut multe investiții și nu se întrețin. Le poate întreține dl primar că are tot aparatul la dispoziție”.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marcel Pavel și grupul vocal Dimmas, muzică în aer liber în parcurile botoșănene
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
RAZIE pe străzile orașului în toiul nopții cu luptătorii de la Acțiuni Speciale și câinele de urmă
Gabriela Erdic
May 02, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Primarul Cosmin Andrei, bilanț după 3 ani și jumătate de mandat – VIDEO
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Un botoșănean a ajuns în arestul Poliției pentru că s-a apropiat de soție
Gabriela Erdic
May 02, 2024