Povestea oamenilor care s-au autodeclarat „salvatorii” companiei Nova Apaserv de la Botoșani a fost răsfoită de botoșăneni de prea multe ori. Și nu a fost una cu happy-end. Planuri, strategii, obiective, reforme și schimbări de paradigmă. Suntem în fața unui nou „punct și de la capăt”, care poate însemna o călătorie într-un sentiment de deja-vu. Sau poate direcția corectă.
Doru Constantin a fost în ultimii cinci ani un nume vehiculat prin ziare când se discuta despre societatea de termoficare a orașului. O funcție importantă în ierarhia SC Modern Calor SA, dar mai puțin vizibilă.
Numele său a apărut din nou, însă de această dată asociat cu operatorul de servicii de apă și canalizare al județului. Din postura de președinte al Consiliului de Administrație și de la 1 februarie 2022, mai vizibilă și mai expusă public prin prisma responsabilităților sporite, dar și a problematicii ridicată de Nova Apaserv cu toate lucrurile (bune și rele) care decurg din activitatea prestată.
Cum a ajuns la Botoșani, cât a contat (sau nu) carnetul de partid, de ce era nevoie de un om din exterior să analizeze atent lucrurile din interior? Sunt întrebări la care erau necesare răspunsuri într-un foarte larg orizont de așteptare pentru botoșăneni.
Doru Constantin a răspuns, în exclusivitate, pentru Botoșăneanul.
Să-mi spuneți, vă rog, cum a început relația dvs. cu Botoșaniul. Când ați avut primul contact și în ce context?
- Procedura de selecție pentru Consiliul de Administrație (CA) de la Modern Calor. Deci, acolo a fost primul contact pe această parte.
Și în ce context? Cum ați ajuns de la București la Botoșani, în nordul țării, la o distanță de aproximativ 450 de km?
- Cam asta este distanța, pe un sens (râde, n.r.). Era o procedură de selecție pe partea de CA de la Modern Calor. Modern Calor este o societate similară cu CET Govora, societatea din care eu veneam. Mult mai mică, dar practic sunt aceleași produse, deservesc aceiași beneficiari, exceptând partea de zonă industrială, care nu există în Botoșani. Și am participat la acea selecție.
Dar cum ați auzit de acea selecție?
- Sunt publice. Sunt publice, lucrând în sectorul energetic știam, pentru că la vremea respectivă mai erau câteva CET-uri în țară care funcționau. Între timp și CET Govora a intrat în insolvență și cred că în insolvență este. Dar nu știu la ora actuală câte sunt funcționale și câte în insolvență, exceptând Modern Calor.
Deci, spuneți dvs. că ați văzut un anunț cu un concurs și v-ați decis să vă depuneți candidatura și să participați. Și nu v-a descurajat distanța mare?
- Nu. De ce? Avem o țară frumoasă. Mai ales că vii cu mașina... exceptând drumurile. De fapt, stați, DN2 e chiar foarte bun. Până aproape de Roman e chiar bun, nu cred că putem vorbi despre un drum prost aici.
Vă întreb direct, politicul a avut legătură...
- Nu.
...cu participarea dvs. la concursul de la Modern Calor?
- Nu, nu, chiar o spun cu toată seriozitatea că nu.
Sunteți membru PSD?
- Nu, deci, din nou, nu. Nu sunt nici PNL, nici USR, nici nu știu... Mai sunt AUR, verde... nu.
Vă întreb aceste lucruri deoarece au existat o serie de zvonuri la Botoșani cum că dvs. ați fi fost „plantat” aici, la Botoșani, pe un asemenea post de liderii PSD de la nivel central. Știindu-se că astfel de posturi prin consilii de administrație sau...
- E prima oară când aud așa ceva...
...Deci infirmați aceste zvonuri?
- Bineînțeles. Cred că atunci când am venit eu la Modern Calor, dacă nu mă înșel, primar era dl Flutur. Și cred că în primul mandat de la Modern Calor, în patru ani, o singură dată am vorbit cu dânsul, punctual, pe nu știu ce investiții, pe partea a doua de fonduri europene, ceea ce au și depus acum. Nu, de fapt sunt sigur că nu am vorbit decât o singură dată și atunci doar așa... M-a întrebat ce a făcut CA și cu ce ajută pe partea de fonduri europene.
Și cum vă explicați că ați avut doar o singură discuție cu dl Flutur care era liberal și este liberal?
- Nu știu, nu pot să spun un punct de vedere. Poate omul a văzut că acolo treaba merge și dacă merge, nu întrebi, nu? Când vezi că se mișcă lucrurile. Același lucru pot să-l spun și despre dl primar Cosmin Andrei, care păstrează legăturile instituționale, vorbește cu președintele CA-ului sau cu directorul general. Deci, dacă e vreo problemă, dar pe partea aceea nu cred că sunt probleme. Acolo e nevoie de retehnologizare într-adevăr și sunt bani de care are nevoie societatea la ora actuală. De stabilizare pe partea de costuri de gaze dar și furnizarea de energie electrică a fost un preț bun și a compensat într-un fel partea asta.
Să ne întoarcem în prezent. Dvs. sunteți licențiat în Drept și aveți un master în management și marketing în Afaceri Europene.
- Undeva prin 2007...
Cariera v-ați început-o la CET Govora care e corespondentul lui Modern Calor de la Botoșani, iar de la termie ați făcut trecerea la servicii de apă și canalizare. Cum ați ajuns să faceți trecerea asta? Că nu prea are legătură termia cu apa și canalizarea.
- Se poate ca, cei care au gândit o dezvoltare a județului și a societăților, să caute oameni care cât de cât vor să facă management și atunci să creadă că există persoane care vor să aducă plus valoare acolo unde își desfășoară activitatea. Aceasta este răspunsul pe care pot să-l dau. Până la urmă, principiile de management se aplică în orice domeniu în care lucrezi. La ora actuală mai sunt înscris la un master, am beneficiat de partea cu pandemia și am zis: haide, să mai fac ceva, Antreprenoriat și management strategic în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, pe care-l termin vara asta, după doi ani. Deci studiile merg în continuare, în CV nu scrie chiar tot ce fac pentru că nu trebuie să fie nici foarte stufos și nu sunt prinse nici toate locurile de muncă unde am lucrat. Tocmai de chestia asta, oricum cred că are șase pagini la ora actuală.
Ar trebui să-l reactualizați atunci.
- Da, va trebui reactualizat puțin, dar am zis că reactualizez în momentul în care poți să spui că s-a finalizat perioada studiilor sau un loc de muncă, sau închei o etapă și deschizi alta.
În regulă. Sunteți în prezent președintele CA de la Nova Apaserv și totodată dețineți și funcția de director adjunct în cadrul companiei. Care vă sunt atribuțiile mai exact, după reorganizarea aceasta a organigramei?
- De fapt, direcția se numește Direcția Dezvoltare. Și atunci tot ce înseamnă investiții, achiziții, parte comercială, relații publice, birou unic, va fi pe partea aceasta. Să încercăm să creăm o imagine bună. Iar partea de operațional va rămâne la inginerul șef. De fapt, rămâne la inginerul șef. S-au spart un pic direcțiile alea, pentru că, cred că pe vechea organigramă departamentul comercial avea și producția. Ceea ce nu mi s-a părut OK și atunci am zis: haideți să departajăm un pic, în sensul în care producția / operaționalul, să facă numai partea asta și să vină la partea de dezvoltare și să ceară fondurile de care are nevoie, să asigure furnizarea apei în cele mai bune condiții.
V-ați pus și dvs. amprenta pe noua viziune, în modul în care s-au reașezat serviciile, direcțiile din cadrul companiei?
- Bineînțeles că au fost toate persoanele implicate, CA, directorul general. Practic, viziunea este a directorului general, pentru că el trebuia să vină cu un plan de management în care să aibă o viziune și să o gândească. Iar CA-ul întotdeauna a ținut aproape, a fost și un expert pe resurse umane care a ajutat la întocmirea documentelor, inclusiv acum la fișele de post pe partea de top management. Se lucrează, vor fi și acelea întocmite, luna aceasta cred că ar trebui să primim documentele, să le distribuim mai departe în cadrul societății. Dar viziunea organigramei este a directorului general, iar CA a fost aproape.
OK. Cu ce strategie veniți dvs., ce vă propuneți să îmbunătățiți în cadrul societății, ce planuri aveți pentru a îmbunătăți imaginea companiei, așa cum ați spus mai devreme? Sau, mai direct, cum intenționați să vă justificați salariul de director adjunct și indemnizația din postura de președinte al CA?
- Nu mai este, indemnizația de la CA nu mai este pentru că se transformă postul în administrator executiv și este o singură indemnizație. Rămâne indemnizația de director general adjunct, cea de administrator nu se mai acordă. Strategia. Ce am zis? Schimbăm gândirea în primul rând. Trebuie să fim deschiși pentru că oferim un serviciu public.
Dar ce gândire ați găsit aici, de spuneți că e necesară a fi schimbată?
- Cum spuneam... era o delăsare, un dezinteres. Nu generalizez, nu zic de tot ceea ce era în societate. Dar feedback-ul din teritoriu era foarte prost. Lumea care suna... întotdeauna relațiile publice sunt cele mai dificile. Lucrul cu oamenii este cel mai dificil. Pentru că, și cel care stă la ghișeu are poate zeci sau sute de persoane care vin zilnic pe acolo. Și la un moment dat poate fiecare om are problemele lui, poate un singur răspuns mai răstit, creează o rumoare în partea cealaltă. Și lumea zice: ia uite, m-am dus acolo și e o persoană care e rea. Dar asta e o excepție, informațiile erau generalizate, că te duci și primești răspunsuri negative. Faptul cum mi-ați spus că nu citesc contorii, ani de zile în care nu se duc în teritoriu. Sau dacă citesc nu înregistrează cum trebuie sau nu declară. Dezinteres total. Cam asta era imaginea scoietății, cam asta este și la ora actuală imaginea societății. Noi asta încercăm să schimbăm, prima oară imaginea. În al doilea rând, să ne asigurăm fondurile necesare de a achita niște salarii decente, de a ne achita toți furnizorii și în al treilea rând să facem dezvoltarea respectivă pe partea de a avea acele utilaje necesare în care să nu mai stai, să ceri la altul, să ai contracte de închiriere. Adică să dispui de un patrimoniu propriu care să-ți dea voie să faci aproape orice intervenție de care ai nevoie. Dacă este nevoie. Sunt proiecte cu fonduri europene în derulare, care vor fi în derulare. Se discută despre un proiect mare pe POIM de câteva sute de milioane. Adică, deschidere ar fi. Trebuie să și putem. Și noi trebuie să aducem societatea în punctul în care spunem: putem să facem lucrul acesta. Asta este gândirea. Pleci de la bază. Și să asigurăm... Începem cu contorizarea. Până la urmă problema mare a societății pe partea de pierderi, aceste consumuri care nu sunt înregistrate, care nu-ți apa, sau care să vină o dată la un an sau doi ani, citește cineva un apometru și-ți face o recalculare. Asta nu trebuie să existe.
Dar ideea asta ar fi fezabilă, din câte știu eu era necesară o sumă de undeva la 1 milion de euro, cred, pentru această contorizare de care faceți vorbire.
- Da, este o sumă destul de mare de care avem nevoie și este urgentă. Dar hai să zicem așa, să ne bucurăm că astăzi primim banii sau facem rost de 1 milion de euro. Cu care cumpărăm câteva mii de apometre, da? Putem să le punem acum? În momentul acesta de pe o zi pe alta? Nu. Sunt niște echipe care, discutând cu responsabilii de pe partea asta am descoperit că există voință și oamenii își doresc să facă ceva. Și cred că la ora actuală, cu oamenii pe care-i avem, am putea să punem undeva la 10 apometre pe zi. Punctual, pe anumite locații. Ceea ce ar duce la 50 de apometre pe săptămână și undeva la 200 pe lună. Nu o să fie 200, dacă le avem vor fi 170 pentru că nu e sigur că totul va merge ceas, că totul va fi brici. S-ar putea să fie probleme, într-o parte, în alta, și atunci să nu fie numărul acela. Dar trebuie să plecăm de undeva. Și atunci ne-am gândit, dacă noi putem să punem 200 de apometre într-o lună, trebuie să avem bani pentru 200 de apometre. Deci acel milion de euro nu mai este dintr-o dată. Este gradual. Și atunci plecăm pe partea aceasta. Ce înseamnă un apometru? Haideți să luăm acest istoric de câteva luni încoace. În orice locație unde s-a pus un apometru nou a existat un consum, o creștere a consumului. Nu cred, s-ar putea să fie, dar eu nu știu de locații unde nu au fost creșteri pe consum. Ceea ce înseamnă că, dacă mergem pe o medie de 10 mc, acel apometru se amortizează în maximum 5 – 6 luni. După 6 luni îți aduce un plus. Orice investiție pe care eu aș face-o acum pe apometre, aceste apometre cheltuite într-o lună, în 6 luni sunt amortizate. Dacă fac eu investiția. Mai sunt și cetățeni care ei trebuie să-și facă apometrele lor. Sunt acele verificări metrologice unde am aflat că sunt liste până în 2024. Toată lumea așteaptă să faci și tu ceva, tu vrei să faci, dar trebuie să și poți oferi mai departe. De asta zic, o contorizare se pare că aduce plus valoare. Sunt și situații în care a scăzut consumul, dar nu la noi, în alte zone, la alți operatori regionali. Dar acolo nu sunt pierderi pe zona respectivă, au contorizat totul de așa natură și au schimbat rețele încât nu mai sunt pierderi. Și atunci pentru societate, chiar dacă a scăzut consumul, pentru că nu a mai înregistrat pierdere, e benefic, nu? Aici trebuie să ajungem, contorizând, schimbând acolo unde putem, reabilitare de rețele prin fonduri europene și atunci în momentul în care se vor finaliza aceste investiții putem să spunem, dacă nu se întâmplă ceva negativ pe parcurs, că vom duce societatea acolo unde trebuie.
Înainte de interviu, mi-ați vorbit puțin și de sediul secundar al operatorului, cel din bulevardul Mihai Eminescu
- Acela este sediul principal al operatorului, acela este sediul societății, de pe bulevardul Mihai Eminescu. Acesta este, să spunem...
Cel secundar, doar că arată mai bine....
- Doar că arată mai bine. Vrem să-l modernizăm și pe acela pentru că e interfața cu publicul. Și din câte am înțeles, s-ar putea să reușim să-l facem pe fonduri europene printr-un program european pe reabilitarea clădirilor aflate în patrimoniul instituțiilor publice. Vom vedea dacă vom reuși pe partea asta, dar oricum nu se va mai putea să stea așa, dacă nu vom găsi fonduri externe, trebuie să găsim fondurile noastre să reabilităm un pic acea clădire pentru că nu este OK. Adică haideți ca toată lumea să lucrăm în curat, și într-o parte și în cealaltă.
Alaltăieri ați avut o întâlnire cu sindicatele, pe fondul unor nemulțumiri salariale. Ați reușit cumva să capacitați angajații pentru următoarea perioadă până când veți avea resursele financiare necesare pentru a mai crește din salarii?
- Eu am descoperit o dorință din partea sindicatului de a fi bine, dar în același timp sindicatul întotdeauna cere. Împreună cu directorul general, am avut discuțiile cu sindicatele, au fost și de la resurse umane și d-na contabil șef, dl inginer șef. Și cred eu că am putut să deblocăm această situație la ora actuală, chiar dacă nu era blocaj. Dar până la urmă sunt salariile mici în societate și-i înțeleg și noi asta încercăm să facem, să fie bine. Ce am deblocat? Uite se oferă acele tichete de vacanță eșalonat, care anul trecut nu s-au dat. Și au început să se dea. Există bunăvoință din partea conducerii, credem că va fi deschidere și din partea salariaților, să putem să lucrăm toți ca o echipă pentru că până la urmă, noi asta ne dorim. Tot ce înseamnă salariat la Nova să fie o echipă și să putem să mergem mai departe. Da, din ce am înțeles feedback-ul a fost bun, drept dovadă că nu avem rumori, nu avem nemulțumiri. Întotdeauna o să existe acea persoană nemulțumită, întotdeauna va fi cineva care vrea mai mult, dar haideți să le facem gradual: atât se poate, analizăm pe fiecare sector în parte. E o reorganizare a societății, apar niște discrepanțe cu o persoană care se mută de la un serviciu de pe vechea organigramă, la un serviciu pe noua organigrană. Descoperă că are un salariu la serviciul la care s-a mutat, mai mic decât persoanele din cadrul serviciului respectiv. Și atunci trebuie să facem și aceste discrepanțe să dispară. Nu poți să faci totul peste noapte, ușor-ușor vom reuși. Dar ca să ajungem să facem toate lucrurile trebuie să ne crească și încasările. Aici trebuie să ajungem.
Și o ultimă întrebare: v-ați stabilit la Botoșani sau faceți în continuare naveta de la București?
- În ce sens m-am stabilit, dacă mi-am...?
Dacă aveți o locuință...
- Nu am cumpărat o locuință....
Nu, să închiriați, că de cumpărat cred că e mai greu.
- Fac naveta săptămânal, în weekend merg acasă la București, în timpul săptămânii stau în Botoșani și descopăr Botoșaniul, pentru că merg mult și în teritoriu.
Și cine suportă costurile pentru navetă?
- Doar partea de cazare e la societate, naveta este navetă.
O suportați dvs.
- Da
Și se merită efortul profesional de a face naveta pe o distanță atât de lungă?
- Profesional, da. Am și varianta de a veni cu avionul. Nu voi veni numai cu mașina personală, o să vin și cu avionul. La ora actuală, nu știu dacă ați aflat, dar eu nu am cerut mașină de la unitate, eu merg cu mașina personală. Tocmai pentru a vedea cum răspund oamenii, să vadă că se pot face lucrurile și altfel. Dar o să vedem, le luăm în timp.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Activitatea RAR, în continuare blocată: CÂND pot fi eliberate documentele
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Elias Charalambous după eșecul de la Botoșani: Nu am ce să le reproșez jucătorilor mei
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
ACUM: Viorel Iliuță prezintă planul Forței Dreptei pentru județ, la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
CUM va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă: PROGNOZA meteo
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024