Interviuri
Mihai Tabuleac
„NU EU ÎI SEMÂN LUI TĂRICEANU, EL ÎMI SEAMĂNĂ MIE”Mihai Tibuleac 1 PNL traversează după alegeri o perioadă agitată. Atît la centru, cît şi în cadrul organizaţiei judeţene au existat o mulţime de dispute, care par să nu se mai finalizeze. Liderul liberalilor botoşăneni, a încercat să minimalizeze evenimentele din partid, însă a recunoscut că în plan legislativ Alianţa D.A. nu aplicat mai multe prevederi din programul de guvernare. Cele mai importante fragmente ale discuţiei le redăm în această pagină. - Săptămîna trecută vi s-a solicitat de la centru să spuneţi dacă îl susţineţi pe actualul premier Călin Popescu Tăriceanu sau pe actualul consilier prezidenţial Theodor Stolojan. Ce aţi răspuns?- Întrebarea nu a fost adresată chiar atît de tranşant pe cum aţi adresat-o dumneavoastră. De fapt, au avut loc mai multe dezbateri în cadrul PNL şi întrebarea care ni s-a pus s-a referit la faptul dacă acordăm sau nu un vot de încredere d-lui Tăriceanu. Au fost mai multe runde de discuţii şi în final s-a desfăşurat şedinţa delegaţiei permanente, unde într-adevăr s-a exprimat un vot în ceea ce priveşte încrederea în dl. Tăriceanu ca preşedinte al PNL şi premier al României.- Vă întrebasem de votul dumneavoastră...- Aş vrea să precizez că la şedinţa delegaţiei permanente votul exprimat a fost secret.- Aici nu mai e şedinţă de delegaţie permanentă- Nu e vorba că mă eschivez, dar e o problemă destul de delicată deoarece, dacă aş spune că votul exprimat de mine a fost împotrivă, atunci sigur că ar trebui să fac un gest similar cu cel făcut de d-na Mona Muscă, adică ar trebui să demisionez dintr-o funcţie. Sigur, eu nu prea am din ce să demisionez, doar-doar din funcţia de secretar al comisiei economice a Senatului. Glumesc, bineînţeles. Dacă aş spune că votul a fost pentru şi aici cred că există un risc pentru că ştiu, sînt conştient că în judeţul Botoşani sînt foarte mulţi oameni care îl simpatizează pe Theodor Stolojan şi atunci cred că la noi, la şedinţa delegaţiei permanente, decizia cu privire la caracterul secret al votului a fost destul de înţeleaptă. « Eu nu înţeleg de ce natural înseamnă să avem toţi aceeaşi opinie »- Aţi mai fost întrebat şi dacă sînteţi de acord cu sistemul actual, ca preşedintele partidului să fie şi premier sau dacă cele două funcţii să fie îndeplinite de persoane diferite. Aici nu mai este vorba de o chestiune secretă. Cum credeţi că ar trebui să stea lucrurile?- Aici a fost o dezbatere şi aşa cum aţi spus nu a fost vorba de un vot. A fost o dezbatere pentru că Theodor Stpolojan a spus că ar fi bine ca cele două funcţii să fie gestionate separat, de persoane diferite, iar dl. Tăriceanu a susţinut un punct de vedere contrar. Punctul de vedere al d-lui Tăriceanu s-a bazat pe ceea ce se întîmplă în alte ţări, în special în ţările din Europa Occidentală, iar punctul de vedere al d-lui Stolojan a fost bazat pe situaţia concretă, de moment, în ceea ce priveşte politica din România. Ce părere am eu? Cred că dacă aşa este practica în alte ţări, adică preşedintele partidului de guvernămînt este şi prim-ministru, înseamnă că este bine, dar, în acelaşi timp, cred că dl. Stolojan, susţinînd un punct de vedere diferit, a vrut practic ca în acest fel să ofere o soluţie care să permită atît implicarea din nou a domniei sale în politică, cît şi păstrarea echipei. Adică a vrut să spună că este loc şi pentru Tăriceanu şi pentru Stolojan, că amîndoi sînt necesari în acest moment în România, în politică, în Guvern şi că în felul acesta s-ar fi putut asigura o modernizare şi evita unele disensiuni.- Organizaţia PNL Botoşani pare scindată. Unii lideri îl susţin pe Tăriceanu, alţii pe Stolojan, ex-senatorul Dinu Secrieru strîngea semnături pentru o fuziune cu foştii ţărănişti, deputatul Cîmpanu spune despre prefect că presionează mediul de afaceri. Ce se întîmplă în PNL Botoşani?- Ce se întîmplă? Deci dacă un liberal are o opinie diferită de a altui liberal nu înseamnă sciziune. Deci este firesc să existe opinii diferite, chiar şi atunci cînd este vorba de persoane este tot firesc ca unii să susţină o persoană, iar alţii pe alta. Este un fenoment natural. Eu nu înţeleg de ce natural înseamnă să avem toţi aceeaşi opinie sau chiar dacă avem opinii diferite să nu îndrăznim să o exprimăm. Noi nu sîntem un partid în care toată lumea bate din palme şi aprobă numai ceea ce spune şeful suprem.- Şi atunci de ce nu ne spuneţi cum aţi votat dacă nu e un partid în care nu doar se bate din palme şi se aprobă ceea ce spune şeful suprem?- Revenim din nou la cea mai mare curiozitate a dumneavoastră.- Nu, cred că e interesant şi pentru cei care v-au votat, pentru miile de membri PNL ai Botoşani- V-am spus, votul a fost declarat secret şi să ştiţi că nu ar fi o problemă pentru mine să spun ce vot am exprimat şi să îl şi motivez, însă cred că în felul acesta aş încălca nişte reguli şi aş deschide un cîmp pentru discuţii neprincipiale.În legătură cu ce-a făcut dl. Dinu Secrieru, vă referiţi probabil la acea iniţiativă a fostului preşedinte al partidului Valeriu Stoica, care împreună cu alţi colegi a emis un document prin care au susţinut că ar fi bine ca PNL să realizeze o asociere, o fuziune cu PNŢCD. Asta nu ar fi problemă, însă cred că aici, în afară de faptul că s-a exprimat o opinie, s-au făcut şi nişte greşeli în sensul că dacă s-ar fi exprimat opinia într-un organism statutar al PNL ar fi fost totul în regulă, însă lucrul acesta nu s-a întîmplat. Opinia s-a exprimat în exteriorul partidului, mai bine spus în presă şi pe deasupra colegul meu, dl. Secrieru, a făcut şi demersul de a colecta nişte semnături de la membri ai PNL. Ori, iarăşi nu este corect.- Este posibil ca d-lui să fie sancţionat pentru această acţiune?- La nivelul conducerii centrale a PNL chestiunea aceasta nu s-a dezbătut şi nu cred că noi aici ar trebui să ne apucăm să ne războim între noi atîta vreme cît lucrurile nu se clarifică de sus în jos. De altfel, nici nu cred că s-a întîmplat mare nenorocire. Pînă la urmă, chiar dacă mijloacele care s-au folosit n-au fost cele mai potrivite, totuşi, în final trebuie să reţinem că a fost vorba de exprimarea unei opinii.- Totuşi, după ce aţi ajuns la putere, aceste dezbateri, cum le suneţi dumneavoastră şi dispute, cum le spunem noi şi pe care le consideraţi exagerări, par să nu se mai termine. A fost toată tevatura cu demisia prefectului Diaconu şi ceea ce a urmat vreo trei săptămîni, primarul Flutur anunţase şi d-lui că îşi poate reconsidera poziţia faţă de PNL, nemulţumit fiind de ajutorul acordat de consilierii judeţeni. Imaginea, cum o percepem noi, este că fiecare pară să tragă într-o cu totul altă direcţie- Am mai oferit explicaţii. A fost evenimentul neplăcut cu demisia colegului nostru Diaconu. Ea a fost determinată de motive de sănătate şi de situaţia personală a d-lui. Nici noi, nici d-lui şi nici botoşănenii nu au dorit să se întîmple. Multă lume crede că a fi prefect înseamnă ca toţi să-ţi spună «să trăiţi», iar tu să treci fluierînd cu mîinile în buzunare, ori dacă aţi observat activitatea depusă în ultima veme de prefectul Botoşaniului cred că aţi ajuns la concluzia că este de lucru, de alergat.Mihai Tibuleac 2 « PNL este mult mai greu de condus cînd este la putere »- De ce primiţi în partid oameni de la PSD şi mă gîndesc la deputatul Mălaimare şi consilierul judeţean Hăidăuţu. Nu sînt pînă la urmă nişte oportunişti care trec dintr-un partid aflat în opoziţie într-unul aflat la putere?- Eu pot să răspund la prima parte a întrebării, de ce îi primim în partid. Dacă, printre ei sînt sau nu oportunişti, întrebarea nu trebuie să mi-o puneţi mie. Pe consilierul Hăidăuţu l-am primit din două motive: pentru că a formulat o cerere în acest sens ...- S-a spus că s-au făcut presiuni asupra d-lui pentru a semna această cerere- Asta a spus-o PSD-ul, ceea ce nu este adevărat. Eu nu l-am auzit pe d-lui să spună că vrea să se înscrie în PNL pentru că s-au făcut presiuni asupra lui. Nici nu îl primeam dacă spunea astfel de lucruri. Cel de al doilea motiv e determinat că noi, Alianţa, avem nevoie să ne alcătuim o majoritate pe care n-am dobîndit-o la alegerile de anul trecut. Pe dl. deputat Mălaimare l-am primit tot din două motive: întîi pentru că a formulat o cerere în acest sens...- Şi oricine formulează o cerere intră în PNL?- Nu oricine. Al doilea motiv pentru care l-am primit este pentru că l-am considerat un om valoros, un om care ne-a onorat prin opţiunea de a intra în PNL, un om după care PSD-ului ar trebui să îi pară foarte rău.- Cînd v-a fost mai greu să conduceţi PNL-ul? Cînd era în opoziţie sau acum cînd este la putere?- La întrebarea asta vă răspund imediat şi foarte ferm: PNL este mult mai greu de condus acum, cînd este la putere şi cred că aşa se întîmplă cu orice partid, nu numai cu PNL şi cred că este firesc să se întîmple aşa. Cînd eşti în opoziţie ai la îndemînă un instrument politic foarte eficient: critica. Cînd eşti la putere trebuie să faci, să îţi ţii promisiunile şi lucrurile astea trebuie să le înfăptuieşti în timp ce trebuie să îţi păStrezi integritatea ca individ şi ca echipă. Dumneavoastră aţi văzut în politică mulţi care atunci cînd erau în opoziţie păreau aşa de cinstiţi şi de frumoşi şi care după ce au ajuns la putere v-aţi schimbat punctul de vedere şi i-aţi văzut cu totul altfel, chiar hidoşi.- Regretaţi că aţi revenit asupra demisiei pe care o înaintase-ţi în prima parte a anului?- Nu regret şi asta pentru că demisia mea din martie a avut, de fapt, o cu totul altă semnificaţie. - Îi semănaţi lui Tăriceanu aici- Nu, Tăriceanu îmi seamănă, pentru că eu am făcut prima dată acest lucru. Demisia mea nu a fost deloc determinată de dorinţa de a părăsi PNL, ci de a-mi clarifica nişte chestiuni legate de partidul meu. Atunci a fost foarte clar pentru mine că aşa trebuie să procedez. Am tras un semnal în legătură cu slaba comunicare şi cu faptul că PNL se mutase atunci întrutotul la Palatul Victoria. Iată că după patru-cinci luni se dovedeşte o dată în plus că semnalul nostru a fost valabil pentru că noi avem acum cîteva probleme determinate tocmai din acest motiv.“Cred că s-a făcut prea multă politică în jurul firmei mele”- Credeţi că fratele dumneavoastră, consilierul judeţean Ştefan Ţîbuleac, ar mai fi ajuns director la sucursala Moldova a Transelectrica dacă nu era liberal şi dacă nu vă era frate?- Fratele meu este mai mic decît mine cu doi ani, este inginer energetician, lucrează din anii '83-'84 la Electrica, cum se numeşte acum. Nu îl luad, dar vă asigur că este un bun profesionist şi n-a putut promova pînă acum cred tocmai din cauză că a optat acum cîţiva ani în urmă pentru politică. Întîi s-a implicat în fostul ApR, care a fuzionat cu PNL. N-are nici o legătură promovarea fratelui meu cu faptul că eu conduc PNL Botoşani şi că sînt senator. Mai mult, fratele meu era preferat de biroul permanent judeţean chiar pentru funcţia de prefect. Eu am fost cel care am discutat cu fratele şi i-am explicat că nu se va accepta ca fraţii să fie unul senator şi altul prefect, chiar dacă teoretic putem întîlni situaţii de genul acesta. Eu ştiu însă cum priveşte lumea din jurul nostru şi n-am susţinut această variantă. Mi se pare că dacă un partid întreg, nu numai persoana mea, l-a considerat bun de prefect, cred că poate gestiona în cele mai bune condiţii şi funcţia de director general la Transelectrica.- Societatea pe care o controlaţi, la care sînteţi acţionar principal, Vinalcool, figurează pe site-ul Ministerul Finanţelor Publice cu obligaţii restante la bugetul de stat de 1,7 miliarde lei. Se mai spune acolo că firma se află în procedură de executare silită- Firma nu se află în procedură de excutare silită pentru că, de fapt, se află în stare de inactivitate de mulţi ani de zile. Firma pe care nu mai o controlez, pentru că nu mă mai ocup de ea, dar la care am titlul de proprietate, de fapt suferă cumplit din cauza concurenţei neloiale şi a economiei subternare. Debitul la care faceţi referire constituie obiectul unui litigu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice, suma este contestată şi aşteptăm ca justiţia să se pronunţe în acest sens.- Înţeleg că dumneavoastră contestaţi practic existenţa acestui debit- Da, aţi înţeles foarte bine.- Adică susţineţi că nu aveţi nici o datorie?- Da, da, da- Este vorba de penalităţi, de datorii propriu-zise?- Ca să fiu cinstit, nici nu mai ştiu despre ce este vorba pentru că acum cîteva luni, cînd eram în plină campanie electorală, pe site-ul ăla firma avea o datorie de 30 şi ceva de miliarde, după aia de 20 şi ceva de miliarde. Din punctul meu de vedere, cred că s-a făcut prea multă politică în jurul firmei mele. Realitatea este cea pe care v-am spus-o. De fapt, noi sîntem cei care trebuie să aducem acuzaţii pentru că nu am fost şi nu sîntem lăsaţi să lucrăm. Piaţa este dominată de firme care au fost protejate pentru a face concurenţă neloială. Aici a fost un dublu interes, să se acumuleze cîştiguri nelegale, iar eu ca individ să fie anihilat economic pentru a avea o cît mai mică influenţă politică.- Dar acum PNL se află la guvernare şi aveţi pîrghiile necesare pentrru a schimba acest sistem. Au trecut şapte luni de la alegeri şi nu vă mai puteţi plînge că se fac presiuni asupra dumeavoastră sau a societăţii ca să nu funcţioneze- Este foarte corectă observaţia. PNL se află la guvernare, dar vedeţi că în România nu parlamentarii sînt cei care guvernează, ci miniştrii. Pînă în prezent, nu numai în sectorul despre care vorbim, ci şi în altele, nu s-a făcut tot ceea ce trebuie şi tot ceea ce e scris în programul de guvernare cu privire la combaterea fenomenului de economie subterană şi evaziune fiscală.- În toamnă vor avea loc alegeri pentru preşedenţia PNL Botoşani. Intenţionaţi să candidaţi pentru obţinerea unui nou mandat?- Da, potrivit statutului am dreptul că candidez pentru un nou mandat. Voi face acest lucru. Sigur, sper ca în acest sens să beneficiez de sprjinul colegilor mei. Interviu realizat în iulie 2005Mihai Tibuleac 3 Mihai Ţâbuleac a candidat în toamna lui 2005 la preşedinţia PNL Botoşani şi a cîştigat detaşat în faţa lui Corneliu Popescu. Nu a ocupat însă prea mult timp funcţia. După aproximativ un an a părăsit formaţiunea şi a pus bazele Partidului Liberal – Democrat, la care era vicepreşedinte naţional. Astfel, tragem concluzia că la votul secret din 2005 Ţâbuleac l-a susţinut pe Stolojan în detrimentul lui Tăriceanu. PLD n-a avut viaţă prea lungă întrucît a fuzionat cu PD şi a format actualul PD-L. Deşi mai tot mediul politic se aşteapta ca senatorul să fie desemnat preşedintele filialei, Cătălin Flutur, sprijinit probabil de vărul sau de la Suceava, i-a suflat funcţia. După cîteva săptămîni de incertitudine, Ţâbuleac a ales să rămănâ în PD-L şi în vara anului 2008 a cîştigat preşedinţia Consiliului Judeţean în faţa vechiului rival Constantin Conţac. Relaţiile sale cu Flutur sînt însă în continuare încordate, cei doi aflându-se deocamdată la stadiul de « înţepături » prin presă.
Istoricul Remus Tanasă: Locuitorii Botoșanilor par să trăiască doar cu regretul că orașul a pierdut rolul (mai) însemnat pe care l-a avut în trecut
Născut în Botoșani, cu trei ani înainte de căderea regimului comunist, Remus Tanasă este astăzi – la doar 36 de ani - nu doar un apreciat istoric, ci și unul care are curajul de a aduce din trecut valori la care societatea, nu doar cea românească, pare să fi renunțat de mult.
INTERVIU premieră cu Doru Constantin, administratorul șef de la „Apă”! Nova Apaserv își schimbă direcția: Era o delăsare, un dezinteres VIDEO 
Povestea oamenilor care s-au autodeclarat „salvatorii” companiei Nova Apaserv de la Botoșani a fost răsfoită de botoșăneni de prea multe ori. Și nu a fost una cu happy-end. Planuri, strategii, obiective, reforme și schimbări de paradigmă. Suntem în fața unui nou „punct și de la capăt”, care poate însemna o călătorie într-un sentiment de deja-vu. Sau poate direcția corectă. 
INTERVIU în oglindă: Paula Berențan – Tiberiu Manolache, noii subprefecți ai Botoșanilor: De ce s-a considerat că sunt persoana potrivită? / Întâi trebuie să ne așezăm la locurile noastre VIDEO
Suflu proaspăt în două importante funcții de la județ: doi tineri cu mai puțină notorietate în viața publică și administrativă botoșăneană au intrat în echipa de conducere a Prefecturii alături de „veteranul” Dan Nechifor, prefectul județului.
În OGLINDĂ, de la cititor la autor: Cărţile au un fel anume de a te chema, ele îşi aleg cititorii / Să scriem ceea ce e purtător de conținut, nu doar conținut purtător de mesaj
Botoșăneanul.ro vă aduce astăzi în Oglindă doi autori. Doi creatori care, înainte de a semna pe copertă, au fost cititori-scotocitori de carte. O călătorie pe care le-o propunem și pe care o dorim de folos multor cititori care visează ca, într-o zi, să devină autori.
INTERVIU Mirel Manea: Destinul eu mi l-am făcut / Muzica nu are bariere și nici granițe - VIDEO
Ce s-ar mai putea spune despre un botoșănean care a cântat în orașe pe care mulți dintre noi nu le vedem decât prin filme? Ce am mai putea afla nou după sute de articole și emisiuni? Și totuși, între un concert la Atena și unul al Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani, am încercat să îl descoasem pe Mirel Manea, prim-trompetistul care a cântat de la Vatican până la New York și de la Roma până la Monte Carlo. Ce am aflat puteți vedea în interviul de mai jos.
Florentin Țuca: Nu avem de-a înfrunta un ”anti-Eminescu” fățiș, dar, în atmosferă, se simte că Eminescu deranjează în continuare
Florentin Țuca este avocat, dar mai presus de toate este un om de Cuvânt. Format în școala românească de Drept, perfecționat printre rafturile literaturii de calitate, și-a probat omenia și deopotrivă prietenia cu o osârdie rar întâlnită în instanțele românești, fără a se abate de la litera și, vom vedea, nici de la spiritul legii.
Gellu Dorian: Eminescu înseamnă în primul rând Botoșani, orașul în care s-a născut, a fost botezat, a făcut primii pași, a spus primele cuvinte
"La ce bun Cultura în vreme de restriște spirituală?", ne-am putea întreba astăzi, parafrazând celebra zicere a lui Friedrich Hölderlin, de acum mai bine de un secol și jumătate.
Contestată sau admirată, Iustina Irimia Cenușă, din postura de director: Singura afiliere pe care o am este dragostea față de cultura tradiționalăVIDEO & FOTO
Pentru unii observatori mai fini, numirea cântăreței de muzică populară pe postul de director interimar al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani a fost cumva previzibilă.Alții, în schimb, au asociat saltul în carieră al artistei drept înregimentare politică.
Ada D'Albon, nepoata lui Sadoveanu, între debutul de la Botoșani și viața în exil: Nimeni nu a îndrăznit să trăiască ce am trăit noi / Am fost foarte singură la Botoșani, extrem de singură! - FOTOGALERIE
O poveste de viață fascinantă, construită pe un fir care se confundă deseori cu istoria unui timp greu încercat.
Loading...
INTERVIU Andreea Cujbă, designerul vestimentar de la Botoșani care ne menține în tendințe: Ce purtăm în seara de Revelion? Care este culoarea anului 2022? Ce aruncăm din dulap?GALERIE FOTO
Este tânără, frumoasă și elegantă. Este un etalon vestimentar pentru multe dintre doamnele și domnișoarele din Botoșani care țin la imaginea lor. Andreea Cujbă este creatorul de modă botoșănean cu o ascensiune rapidă în ultimii cinci ani.
INTERVIU Oana Pușcașu: Botoșani este un oraș magnific, cu valori în domeniul artelor, cu oameni pe care îi iubesc - VIDEO concert de Crăciun Cheia Sol
La 35 de ani, Oana Pușcașu își păstrează proaspătă copilăria, construind în Botoșani o poveste care împletește inocența cu talentul, disciplina cu performanța.
INTERVIU Simona Radiș: Mai este nevoie de un aur olimpic pentru a deveni cunoscută la nivelul pe care mi-l doresc VIDEO
În luna iulie a acestui an botoșăneanca Simona Radiș a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo. În aceste zile sportiva cu care întreg județul se mândrește se află în cantonament, se pregătește din greu pentru a triumfa din nou.
FLASH INTERVIU Botoșăneanca Raluca Olaru, în fața elevilor de la Liceul Sportiv: Mă gândesc că o să câștig și atât  - FOTOGALERIE
Cu multă ambiție, Raluca Olaru a reușit să câștige trei medalii de aur la Campionatele Mondiale de haltere din luna mai.
Povestea fascinantă a dirijorului Victor Dumănescu: Fiu de preot, născut în refugiu, căsătorit cu o botoșăneancă și îndrăgostit iremediabil de muzică
Vineri, 17 decembrie, sub bagheta dirijorului Victor Dumănescu, pe scena Filarmonicii ”George Enescu” din Botoșani se va cânta Rachmaninov. Iar melomanii vor avea parte și de o primă audiție a unei lucrări excepționale.
Loading...
Octavian Lup: Publicul este interesat de ceea ce se ascunde în spatele sunetelor, să vadă ce are omul acela în inimă atunci când cântă - FOTO&VIDEO
De-a lungul anilor a revenit constant pe scena de la Botoșani. A cântat alături de orchestra Filarmonicii ”George Enescu”, sub bagheta celor mai cunoscuți dirijori români: Tiberiu Oprea, Cristian Oroșanu, Petronius Negrescu, Bogdan Chiroșcă, Ilarion Ionescu-Galați, Matei Pop.
Constantin Iftime: Eu nu vreau un memorial al victimelor, un loc în care să mă duc cu lumânări / Vreau să se spună: Hai la muzeul acela trăsnit de la Botoșani FOTO&VIDEO
La Botoșani se va deschide primul muzeu al comunismului din România. Muzeului vieții cotidiene în comunism (MuViCC) ar trebui să devină o instituție de cunoaștere a istoriei recente, un obiectiv turistic important în zona de Nord-Est a României și, nu în ultimul rând, un segment important din viața socială a orașului Botoșani. Și asta întrucât, printre anexele muzeului ar exista și un spațiu adecvat petrecerii timpului liber al tinerilor.
Raul Chiș: Dacă ar fi trăit Ceaikovski pe vremurile noastre, ar fi dat în judecată Filarmonica / Noi trebuie să dezvoltăm societatea, nu să o îndobitocimFOTO
Despre ce înseamnă să conduci orchestra într-un oraș care încă mai plătește tribut unui provincialism ce se complace în gloria înaintașilor. Despre act artistic de la intenție la atenție, despre oameni și muzică, public și mari artiști. Într-un interviu cu un tânăr de 38 de ani care pare să aducă Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani exact ceea ce începuse să îi lipsească cel mai mult: prospețimea, curajul, strălucirea.
Ada Lupu: Rolul din serialul ”Vlad” mi-a adus multă bucurie / Nu joc nimic în viață, e o prejudecată oribilă că actorii sunt buni mincinoși
Are carismă, prospețime, dar și un aer ușor desuet care o duce, într-un fel fermecător și incitant, către un ludic neprelucrat, autentic și simplu. Ada Lupu este o apariție care stârnește privirea, indiferent că o vezi pe scenă sau pe aleile vreunui oraș tomnatic.
INTERVIU în MIȘCARE: Urban Serv a scăpat de atâția oameni încât a rămas cu birouri libere și vrea să-și deschidă incubator de afaceri - VIDEO & GALERIE FOTO
Societatea comercială Urban Serv este condusă în ultimul an de către un director tânăr care preferă să lucreze mai degrabă în garaj alături de oameni, decât să semneze hârtii la birou. De cele mai multe ori, actele sfârșesc a fi semnate pe capote de mașini.Înainte de actualul director, un alt tânăr a început o campanie de eficientizare a personalului și s-a ajuns în situația în care compania are mai multe birouri decât... salariați.
FLASH INTERVIU cu fostul luptător de la ”Acțiuni Speciale” numit director la compania de transport public a orașului: M-am izbit de anumite mentalități obtuzeVIDEO
Patru până la șase luni este deocamdată mandatul maxim al lui Andrei Turcoman, din postura de director interimar al SC Eltrans SA. Un tânăr de 35 de ani care vine în companie cu un suflu nou și cu dorința de a îmbunătăți serviciile oferite botoșănenilor. Cel puțin declarativ.
Sondaj
Ar trebui introduse uniformele școlare obligatorii?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Din  păcate, coaliţia militaro-socialistă aflată acum la guvernare, a avut grijă să construiască norme potrivit cărora politicienii care refuză să dea informaţii nu păţesc nimic. De aceea au această atitudine. Dar ne ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9457 lei
USD
Dolarul SUA
4.6170 lei
CHF
Francul elveţian
4.7889 lei
GBP
Lira sterlină
5.7676 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.6243 lei
XAU
Gramul de aur
275.6983 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2418 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2868 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2651 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6059 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2008 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6646 lei
Vremea
astăzi
Botosani
20.0 o C
Dorohoi
18.4 o C
Bucecea
19.8 o C
Darabani
17.9 o C
Saveni
18.8 o C
Ştefăneşti
19.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.