Sunt porecliţi ”supermenii comunei” şi se pricep la aproape orice.
Într-o comună din judeţul Botoşani, de salubrizare şi deszăpezire se ocupă doar 5 oameni plătiţi cu salariul minim pe economie.
Georgel Ciocănel are aproape 60 de ani şi trăieşte de o viaţă în comuna Leorda la mai bine de 20 de kilometri de municipiul Botoşani. De când a dat zăpada, se trezeşte la patru dimineaţa îşi bea în fugă cafeaua şi se echipează de iarnă. La patru jumătate este deja în mijlocul comunei cu lopata şi o ladă de scule în mână. Acolo se întâlneşte cu încă patru săteni cu vârste cuprinse între 45 şi 60 de ani. Au haine ponosite şi pe chipurile lor se citeşte o viaţă de muncă şi greutăţi. După ce schimbă câteva cuvinte şi o glumă scurtă se apucă de treabă. Pentru ei munca începe înainte de răsăritul soarelui şi se termină de multe ori la apus.
”Plec noaptea şi vin noaptea. Nu mă văd ai mei bine la chip”, glumeşte nea Ciocănel.
Ei sunt oamenii de la gospodăria comunală Leorda, muncitori angajaţi ai Primăriei. La prima vedere par simpli ţărani care lucrează ca oameni de serviciu în slujba statului, fără o importanţă deosebită. Pentru oamenii bătrâni din cele cinci sate ale comunei Leorda, ei sunt însă nişte super-eroi, ”Supermenii satului” cum îi numesc mai în glumă, mai în serios cei mai tineri.
Georgel Ciocănel, Dănuţ Haras,Ioan Vacarcică, Dan Simonciuc şi Ioan Păvăluc sunt cei cinci angajaţi ai Serviciului de Gospodărire Comunală Leorda subordonat Primăriei din aceeaşi localitate. Pe scurt în evidenţele unităţii administrativ teritoriale sunt muncitori necalificaţi plătiţi din bugetul comunei. Edilul din Leorda Ştefan Dulgheru, spune însă că cei cinci angajaţi sunt de fapt nişte oameni buni la toate.
Crescuţi la ţară, după o viaţă de muncă ştiu să zidească, să măture, să deszăpezească, tâmplărie, strungărie şi instalaţii. Majoritatea au muncit în tinereţe în fabricile comuniste, fiind calificaţi în diferite domenii. Odată ce s-au întâlnit, ”au făcut schimb de experienţă“, spune edilul şi au ajuns un fel de brigadă „ştie-tot“ în comună.
”Ei sunt oamenii angajaţi la serviciul Primăriei de gospodărire sătească. Sunt doar cinci, dar fac cât o armată de oameni. Sunt atât de harnici şi de conştiincioşi încât nu i-aş schimba pe nimic în lume. Şi pe deasupra ştiu de toate. De la tâmplărie la istalaţii electrice. S-au calificat în aproape orice. Stau câteodată şi glumesc cu oamenii din sat, care-mi spun că numai dinţi nu ştiu să pună, în rest ştiu de toate. Şi cel mai important, muncesc pe rupte. Nu ştiu ce înseamnă să tragi chiulul. Sunt oameni care au muncit o viaţă. În sat sunt numiţi de cei tineri, «supermenii de la Leorda»", spune primarul.
De altfel priceperea celor cinci oameni se vede cu ochiul liber peste tot în comună. Nu există amenajare publică care să nu fi fost făcută de oamenii de la gospodărire comunală. De altfel întrebat ce ştie să facă, Ioan Vacarcică se amuză.
”Păi de toate. Am făcut în sat de la scaune şi mese până la coşuri de gunoi,staţii de autobuz, scene pentru spectacole şi instalaţii electrice. Şi ce nu ştiu învăţ”,precizează gospodarul sătesc.
Într-adevăr aproape 40 de staţii de autobuz noi, închise, montate anul trecut, împreună cu mai bine de o sută de coşuri de gunoi pe toată raza comunei, au fost lucrate de către cei cinci ”supermeni”. Când vine iarna, tot ei ornează toată comuna cu instalaţii şi lumini. Comuna, o curăţă aceeaşi oameni, care de altfel cu o autoutilitară strâng şi gunoiul. Nu în ultimul rând ninsoarea îi transformă în echipă pentru deszăpezire, folosind inclusiv în buldoexacavator pentru a curăţa drumurile din comună.
”Vă spun, sunt buni la toate. Sunt o comoară aici la Primărie. Băncile, coşurile de gunoi, staţiile de autobuz, până şi scena pentru spectacole tot ei au făcut. Strâng gunoiul din comună iar acum iarna, se ocupă cu deszăpezirea. Cu lopeţi şi o un buldoexcavator fac curat pe drumurile principale şi apoi pe cele secundare. Atât cât pot şi ei, că sunt cinci oameni. Dar care fac minuni. Îi duc şi eu cu maşina dintr-un loc în altul să optimizăm“, spune Ştefan Dulgheru.
Pentru oamenii vârstnici din sat, ţăranii de la gospodărire sătească sunt trimişii lui Dumnezeu. În condiţiile în care comuna este puternic îmbătrânită, cei cinci ”supermeni” îi ajută pe vârstnici cu treburile gospodăreşt necesare. Le taie lemnele, le cosesc iarba şi îi ajută cu ce pot. Pe Georgel Ciocănel şi pe Dănuţ Haras i-am găsit înotând prin troiene pe o uliţă înfundată. Au ajuns la o casă mică şi aproape dărăpănată. Fără o vorbă au deschis poarta au dat „bună ziua„ bătrâne de 80 de ani care-i privea de după fereastră şi au început treaba. În doar 20 de minute au creat o pârtie lată de la uşa casei la strada principală deszăpezită.
”Este o băbuţă de 80 de ani aici şi bolnavă tare, merge în cârje. Săraca, nu ajunge ambulanţa la ea dacă este ceva. Mergem şi le facem cărare la bătrânii ăştia, că ar putea fi părinţii noştrii„, spune nea Ciocănel. Nu este singura casă pe care au scos-o din nămeţi. Pe lângă deszăpezirea artereor principale, cei cinci gospodari deschid drumuri prin nămeţi bătrânilor. ”Noi mergem unde ne trimite şi ne ducem mai ales la cei necăjiţi, bolnavi, la pat, singuri”, spune Dănuţ Haras. Ileana Bârsan o femeie trecută de 70 de ani, singură şi care abia merge, îi întâmpină cu lacrimi în ochi.
” Să le dea Dumnezeu sănătate, că au suflet mare. Vin mereu şi mă ajută. Dau cu coasa vara, taie lemne şi curăţă zăpadă. Şi nu i-au niciun ban. Eu am pensie mică şi abia trăiesc cu ea. Nu am să dau la oameni să mă scoată din omăt”, spune femeia.
”Supermenii„ de la gospodărire comunală sunt plătiţi cu minimul pe economie, ca muncitori necalificaţi. ”Din păcate sunt încadraţi ca muncitori necalificaţi. Asta este rău în administraţia publică că nu-i putem plăti pe cât merită. Ei ţin de serviciul ăsta pentru că este în localitate.”, spune edilul comunei.
În lunile cu activitate intensă, precum iarna când trebuie deszăpezite drumurile, gopodarii încep munca la patru jumătate şi termină după apusul soarelui. Mai mult decât atât, vin ori de câte ori li se cere. Cunosc o mândrie aparte că sunt apreciaţi în comună şi că au un loc de muncă. Georgel Ciocănel a venit să deszăpezească chiar şi din concediul de odihnă.
”A fost nevoie şi am venit. Cine să facă la mine în comună, ăia din satul vecin? Nu se poate. Unde mă trimite acolo merg că ăsta este serviciul şi sunt bucuros că pot munci”, spune Ciocănel.
Toţi ar fi putut încasa ajutor social la venitul minim garantat, dar preferă să muncească. Sunt trecuţi de prima tinereţe şi spun că greul a rămas tot pe umerii lor.
”Mie îmi place să muncesc. Nu să stau degeaba. Cum mă duc eu acasă şi dau ochii cu ai mei şi să le spun că am fost la crâşmă? Sunt tineri care stau degeaba cu mâna întinsă. Ce să primeşti dacă nu dai? Eu prefer să muncesc şi aşa cum este. Nu trebuie să fac naveta şi un bănuţ acolo este bun”, spune Dănuţ Haras.
Primarul din Leorda, spune că ideea înfiinţării unei gospodării comunale a venit Consiliului Local, care a dorit să facă economie la buget. Practic acum cinci ani a luat fiinţă acest serviciu.
„Eu când am ajuns primar, deja era acest serviciu. Ştiu că la Consiliul Local s-a pus problema să facem totul în regie proprie, să se facă economie. Să evităm contractele de prestări servicii cu diferite firme, care erau costisitoare.”, spune Ştefan Dulgheru.
Mai precis cei cinci gospodari ţin locul unor firme de salubritate, deszăpezire şi prestări servicii edilitare.
”Nu mă aşteptam să facă faţă. Dar oamenii aceştia sunt uluitori. De toată isprava”, spune primarul.
(Sursa: Adevărul)
