Starea de spirit a liberalilor s-a schimbat în doar câteva minute, duminică, după anunțarea rezultatelor la exit-poll. Inițial, peneliștii strânși în număr mare la sediul din strada Teatrului au fost circumspecți.
Aceasta pentru că au urmărit estimările de la Digi 24, acolo unde partidul condus de Ludovic Orban era dat la aproximativ 1,5% în spatele PSD: 30,6% la 29,10%.
În foarte scurt timp s-a comutat însă pe Realitatea Plus, acolo unde PNL era cotat cu aproximativ 2% în fața formațiunii conduse de Marcel Ciolacu.
”Victorie!”, a exclamat atunci Costel Șoptică, adăugând apoi că, ”vom fi la guvernare”. Senatorul candidat la Camera Deputaților le-a cerut apoi colegilor să nu mai fie supărați și imediat Radu Grigoraș, locul 4 la deputați, le-a spus că nu sunt triști și a făcut semnul victoriei, după care s-a aplaudat.
Șoptică a vorbit după ce liberalii au ascultat primele declarații ale lui Ludovic Orban, președintele PNL.
Cristian Roman, locul 3 la deputați, a precizat că preferă să rămână rezervat, în timp ce Viorel Iliuță, candidat la Senat, a menționat că ”eu prefer să fiu și mai rezervat”.
La ora 21:00, când s-au făcut publice rezultatele sondajelor, la sediu se aflau zeci de oameni, candidați, directori, liberali mai noi și mai vechi.
Vezi video AICI
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Valeriu Iftime, dezamăgit după înfrângerea cu Rapid din Cupă: Mi s-a părut un meci urât
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Sucevean oprit în trafic la Botoșani: CE au confiscat polițiștii după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Botoșănean FĂRĂ permis prins la plimbare pe o stradă din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Bogdan Cosmescu, nemilos la adresa FC Botoşani: De ce s-au mai prezentat?
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024