Noua conducere de la SC Nova Apaserv SA are o dublă misiune: pe de o parte cea oficială, de redresare financiară a companiei, iar pe de altă parte cea neoficială, de schimbare a garniturii politice din funcțiile de conducere.
Așa se face că, recent, s-a renunțat într-un mod aparent natural la persoanele care nu corespundeau politic. Au ieșit din Consiliul de Administrație doi membri liberali și un fost președinte. Pentru Narcis Ștefan (Pro România), Gabriel Apostrosoaei și Daniel Tupiluși de la PNL, mandatele de administratori au ajuns la final pe data de 30 iunie 2021.
Și nu au mai fost prelungite până la selecția noului CA, rămânând în funcții doar cei patru membri numiți provizoriu într-un târg politic dintre PSD și ALDE.
Ei sunt Doru Constantin, care a fost ales președinte în locul lui Narcis Ștefan precum, și Andrei Beilic, ambii de la PSD, și totodată Mihaela Bâlbă și Gabriel Atudoroae, de la ALDE.
Funcționalitatea CA-ului cu doar patru membri a fost pusă sub semnul întrebării de unii dintre foștii administratori, care susține că deciziile luate în această formulă pot fi lovite de nelegalitate.
Cel puțin prin prisma prevederilor din actul constitutiv.
„Tot ce se face sub 5 nu are valabilitate, pentru că actul constitutiv este clar, și eu asta i-am sfătuit: faceți în așa fel încât să fiți 5. Faceți ședințe, faceți-le strict administrativ. În mod normal, peste tot în țară cei care erau în funcții lucrau peste termen până se schimba de la Registrul Comerțului. Ei au mers tacit cu cei care erau pe funcții până la noua selecție. Treaba lor, depinde ce hotărăsc. Eu le-am atras atenția, dacă sunt chestii minore, interne, da. Nu poate nimeni din afară să atace pe nelegalitate hotărârile. Dar dacă este ceva delicat, bancar sau bugetar, este o discuție, chiar Curtea de Conturi poate interveni pe speța asta, actul constitutiv spune că funcționați cu minim 5 până la 9”,
Narcis Ștefan, fost președinte CA
Pentru clarificarea situației care ascunde mai degrabă un interes de înregimentare politică pe funcțiile de răspundere, a fost convocată Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) de la Nova Apaserv, ședință ce va fi precedată de un CA.
Conducerea Consiliului Județean Botoșani, care are calitate de acționar majoritar, susține că în AGA ar urma să fie atinse mai multe teme de discuție, inclusiv cea privitoare la completarea (sau nu) a componenței actualului CA.
„Noi am plecat de la ideea că au expirat trei mandate. Dacă va trebui să completăm CA-ul până la 5, deși legea aici este un pic interpretabilă, în mod normal ar putea funcționa în 4 foarte bine, nu ar fi nicio problemă. Dar, într-adevăr sunt discuții de interpretare dacă trebuie să fie 5 ca să fie funcțional. Noi am gândit oricum, dacă va trebui să fie al cincilea, să dăm un mandat către directorul actual al Nova Apaserv pentru că, în primul rând nu este remunerat pentru această activitate, el va intra de drept în CA și va completa numărul până la 5”,
Bogdan Dăscălescu, vicepreședinte CJ
În plan secundar, decizia de neprelungire a celor trei mandate de administratori ar avea și un substrat economic.
„Pe de altă parte, nu va mai trebui să plătesc trei oameni pemtru CA, ci va fi un om renemunerat. Asta a fost soluția logică și oricum treaba asta este temporară, va fi pentru o perioadă de două, trei luni cel mai probabil pentru că e declanșată selecția noului CA. Există o firmă care, nu știu dacă a achiziționat sau nu serviciile, știu că a fost scoasă la licitație activitatea și în cea mai scurtă perioadă va fi declanșată selecția noului CA”,
Bogdan Dăscălescu, vicepreședinte CJ
Cu toate că și actualii administratori numiți de PSD – ALDE ar avea nevoie de o prelungire a mandatelor până la concursul pentru stabilirea noii componențe a celor care vor conduce societatea în următorii patru ani.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Comercianții nu mai sunt obligați să dea bon fiscal la tranzacțiile cu cardul, decât la cerere
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Spitalul Județean Botoșani angajează economist fără experiență
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile