Pentru a XXVI – a oară pădurarii botoşănenii şi-au sărbătorit Ziua Silvicultorului. Au făcut-o vineri, după două săptămâni de la marcarea acesteia la nivel naţional, printr-un eveniment organizat la Direcţia Silvică Botoşani.
Manifestarea a fost deschisă prin alocuţiunile reprezentanţilor instituţiilor partenere, Jandarmeria, Poliţia, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Agenţia pentru Protecţia Mediului, care au subliniat buna colaborare pe care o au cu silvicultorii, nutrind totodată speranţa că aceasta va continua.
„Arhitecţii pădurilor” nu s-au limitat doar la discursuri festive, marcate de mulţumiri, ci au şi subliniat, mai mult sau mai puţin plastic, problemele cu care se confruntă. Astfel, şeful Ocolului Silvic Truşeşti a dat citire unei fabule în care se sublinia rolul nefast pe care omul îl poate avea asupra fondului forestier:
„Aşa ţăranul nostru, numai cu fierul în mână
Începu' să sluţească, pădurea cea bătrână
Tufani, palteni, ghindari se îngroziră foarte
Tristă veste prieteni, se ne gândim la moarte
Începură să zică: toporul e aproape
În fundul unei sobe, ţăranul o să ne îngroape”.
La rândul său, directorul economic Viorica Andronachi, a dat citire unui discurs pe care directorul Gheorghe Rusu l-a caracterizat ca având accente de pamflet. Şi aceasta pentru că şefa departamentului economic, cu o vechime de peste trei decenii în instituţiile silvice, a vrut să evidenţieze într-un mod mai plastic diferenţa majoră dintre munca de zi cu zi şi riscurile pe care şi le asumă un pădurar şi modul în care este percepută activitatea acestuia din exterior.
„El este cel care în primul rând păzeşte şi răspunde material, penal pentru sute de hectare de pădure. El este cel care pregăteşte viitorul arbore, urmărindu-l de la fructificaţie, de la calitatea germinativă a seminţei, îi pregăteşte şi tratează solul, îl protejează şi urmăreşte dezvoltarea puietului şi dacă a greşit a plăteşte. Da, plăteşte, pentru că este o greşeală tehnică”,
Viorica Andronachi, director economic Direcţia Silvică.
În cadrul aceleiaşi manifestări, liderul sindical a acordat premii salariaţilor care s-au remarcat la concursurile de şah, table şi tenis de masă, Gabriel Amitrului, fost director al Direcţiei Silvice, aflându-se printre cei premiaţi la „sportul minţii”.
„Sunt o serie de probleme care, într-adevăr, nu se văd în exterior. Activitatea noastră este percepută aşa, ca un fel de agrement, mai o vânătoare, mai vinzi un lemn, dar în realitate este o activitate cu riscuri”,
Gheorghe Rusu, director Direcţia Silvică.
La final, toţi cei prezenţi la acţiune au fost invitaţi la Cabana Stejarul pentru a ciocni un pahar de şampanie. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Urări de la prefect pentru pădurarii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024