Autoturismul unui botoşănean a fost furat sâmbătă şi ulterior găsit în judeţul vecin.
Sâmbătă, 17 noiembrie 2018, ora 9.05, I.P.J. Suceava a fost sesizat de I.P.J. Botoșani despre faptul că în dimineața aceleași zile, în jurul orei 7.00, de pe raza municipiului Dorohoi a fost sustras un autoturism. În urma măsurilor operative întreprinse de Poliția municipiului Suceava, în parcarea unui complex comercial din localitate a fost identificat parcat și asigurat corespunzător, autoturismul sustras.
Astfel, după aproximativ 10 minute, patrula de poliție a observat un tânăr care s-a apropiat autoturism, l-a deschis și a urcat în interior, pornind motorul cu intenția de a pleca de la fața locului.
În cauză, s-a procedat la blocarea autoturismului cu autospeciala de poliție, iar conducătorul auto a fost identificat ca fiind un tânăr de 24 de ani, din județul Botoșani, care a recunoscut faptul că, în dimineața zilei de 17 noiembrie 2018, a sustras autoturismul de pe raza municipiului Dorohoi.
Tânărul a fost condus la sediul Secției de poliție Burdujeni pentru continuarea cercetărilor, fiind preluat de un echipaj de poliție din cadrul Biroului Investigații Criminale Dorohoi, județul Botoșani.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Anunț Nova ApaServ: Mai multe localități din județ rămân fără apă din cauza unei avarii majore
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean reținut de polițiști după o „petrecere” în apartament
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Succes german pe buletinele de vot de la Botoșani – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Cum te ajută un laptop 2-în-1 să fii mai productiv la muncă?
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Accident într-o intersecție din Botoșani: Biciclist lovit de o mașină
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024