Piața Mare a orașului zumzăie zilnic de sute de botoșăneni care își cumpără cele necesare pregătirii meselor zilnice sau de comercianți care își plimbă marfa dintr-o parte în cealaltă și mai apoi pe tarabe.
Numărul ridicat de cetățeni care tranzitează piața face ca și locurile de parcare să fie extrem de vânate și implicit puține față de cererea extrem de ridicată. Există însă și cazuri în care unele persoane se folosesc de domeniul public pentru interes propriu.
Un astfel de exemplu este o parte din parcarea din spatele magazinelor unde un ditamai microbuzul cu cauciucurile sparte, semn că ”doarme” de foarte mult timp în respectiva parcare, ține blocate două locuri ce ar putea fi utilizate de alți cetățeni. Mai mult, mijlocul de transport este înțesat cu tot felul de resturi sau lădițe pentru fructe și legume. Conducerea Urban Serv, societate care administrează piețele din municipiu a fost înștiințată despre respectivul microbuz care, culmea, până acum nu a fost observat.
”Am să dau o dispoziție la cei din piață să verifice. Dacă într-adevăr există o asemenea sursă și focar de infecție în preajma pieței, vom anunța Poliția Locală să dispunem măsurile legale care se impun, într-o asemenea situație. Normal ar trebui ca dumnealor să depisteze situația având în vedere că patrulează prin zonă și verifică dacă mașinile parcate îndeplinesc anumite condiții privind plata sau neplata parcării, deși nu există în vigoare un contract în acest sens”, a declarat Simion Drelciuc, director Urban Serv.
Cel mai probabil echipajele de la Poliția Locală vor încerca să-l identifice pe proprietar pentru a fi somat să-și ridice mașina de pe domeniul public. Mai mult microbuzul marca Mercedes stă parcat pe un loc inscripționat cu semnul rutier : staționarea interzisă”. (G.E.), (Ș.V.)
[[galerie-foto]]
TOP 4 soluții eficiente pentru transport rapid și confortabil din Otopeni
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Top 3 activități pentru a te simți în vacanță chiar și după întoarcerea acasă
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
A început Postul Crăciunului: CE nu ai voie să faci până pe 24 decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean ajuns la spital după ce a căzut de pe o trotinetă electrică în fața sediului Poliției
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024