Artista din Botoșani urmează să devină mamă pentru a doua oară și este extrem de fericită, căci are o familie frumoasă și un soț care o iubește și alături de care face echipă bună și pe scenă, nu doar acasă.
Însărcinată în 6 luni, Narcisa Moisa arată cum nu se poate mai bine, iar acest lucru l-au putut vedea fanii manelistei de curând, atunci când bruneta a postat pe Instagram o fotografie cu ea și soțul său, făcută la un eveniment unde au fost prezenți să cânte. Îmbrăcată într-o rochie neagră, accesorizată cu pietre și destul de mulată, Narcisa Moisa arăta de parcă nici nu așteaptă un copil!
În fotografie, soțul vedetei, Mădălin, îi ține grijuliu mâna pe burtică, iar zâmbetul de pe fața Narcisei nu mai are nevoie de niciun cuvânt.
Au ales deja numele bebelușului
Narcisa Moisa s-a decis în privința prenumelui băiețelului și a spus și câte kilograme a acumulat pe timpul sarcinii.
"Sunt fericită, mă bucur că sarcina merge bine. Sunt în şase luni, voi avea un băieţel şi mă simt bine acum. Am luat maximum 10 kilograme în plus. Soţul meu este lângă mine tot timpul.Îi vom spune Kevin Ionuţ. Nici eu, nici soţul nu am avut niciun cuvânt de spus, aşa a vrut cel mic, primul copil.", a spus Narcisa Manelista, potrivit Spynews.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșăneancă dată dispărută după ce a plecat astăzi de acasă fără să anunțe familia
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Sergiu Bălășcău
May 04, 2024
BLOCADA la Dorohoi: Zeci de mașini trase pe dreapta, vitezomanii au dat de necaz
Oana Sava
May 04, 2024
Doi botoșăneni amendați pentru „glumițe” la 112
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Dezamăgire pe „Municipal”: FC Botoșani, remiză albă cu Voluntari în fața unui stadion plin - LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024