Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, miercuri, după demisia Cabinetului Ponta, că PNL cere alegeri anticipate printr-un acord politic.
”Demisia lui Victor Ponta din funcție înseamnă premiza necesară pentru a putea fi organizate alegerile anticipate. Este scenariul care asigură credibilitatea unui viitor Parlament pentru a putea forma un Guvern necompromis, un Guvern de viitor, un Guvern care să tragă România în aceeași direcție în care dorește și președintele României”, a declarat co-președintele PNL, Alina Gorghiu.
Totodată:
”Acesta este mandatul BPN legat de alegerile anticipate şi credem că dacă este bunăvoinţă prin acord politic putem să rezolvăm această criză şi situaţia în care ne aflăm,”, a spus Gorghiu, la finalul şedinţei PNL convocate după depunerea mandatului Guvernului.
Gorghiu a mai spus că PNL este cel care va face primul pas şi va iniţia discuţii cu liderii partidelor parlamentare.
La rândul său, copreşedintele PNL Vasile Blaga a spus că decizia lui Victor Ponta este târzie, dar ”mai bine mai târziu decât niciodată”.
Bărbat din județul vecin, băgat după gratii la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Pompierii botoșăneni la datorie în Duminica Floriilor
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024