15 tineri au ales ca, după absolvirea clasei a VIII-a din vară, să urmeze cursurile Liceului Tehnologic "Transcom", aflat sub patronajul Fundaţiei Atlassib. Pentru ei, e un nou început, un nou drum pe care vor să îl urmeze cu interes, pentru ca la finalul lui să fie specialişti în domeniu.
Festivitatea de deschidere a anului şcolar la Liceul Tehnologic "Transcom", a avut loc ieri, într-o sală plină cu tineri entuziaşti. Manifestarea a început cu o scurtă rugăciune oficiată de pr. Gheorghe Negrea şi pr. Ioan Lupu, care le-au urat, de altfel, elevilor, şi un an şcolar plin de împliniri şi note mari.
Prof. Mariana Cristea le-a prezentat, elevilor, istoria şi evoluţia Liceului Tehnologic "Transcom", care, în 2007, în anul înfiinţării, era Şcoala de Arte şi Meserii "Transcom". Printre invitaţi s-au numărat şi unul dintre membrii fondatori ai liceului din prezent, prof. univ. Marian Cărăuş, precum şi reprezentanţi ai conducerii Holdingului Atlassib.
Anul acesta, Liceul Tehnologic are aproximativ 90 de elevi, dintre care 15 sunt boboci originari din judeţele Sibiu, Botoşani, Alba, Hunedoara şi Suceava.
"Viziunea liceului nostru este dezvoltarea unui învăţământ eficient, orientat către viaţă şi adaptat la nevoile comunităţii locale. De aceea, în fiecare an noi rotim calificările după cerinţa pieţei",
a explicat prof. Mariana Cristea.
După deschiderea oficială a anului şcolar, toţi elevii s-au îndreptat către clasele lor, pentru a discuta cu diriginţii şi a-şi afla orarul.
(Sursa Tribuna.ro)
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024