Ieri, de ziua armei - Ziua Protecției Civile din România, pompierii botoșăneni au fost solicitați și au intervenit pentru stingerea a nu mai puțin de nouă incendii.
Evenimentele cu foc s-au produs pe raza localităților Broscăuți, Dragalina (comuna Cristinești), Mănăstirea Doamnei (comuna Curtești), Alba (comuna Hudești), Frumușica, Dorohoi, Săveni, Mihai Eminescu și Orășeni Vale (comuna Curtești).
Pentru stingerea celor nouă incendii au intervenit, în total, 75 de pompieri militari și voluntari.
Flăcările au distrus bunuri materiale în valoare de circa 50.000 de lei. S-au salvat şi protejat de foc bunuri materiale în valoare de circa 850.000 lei.
Cauzele probabile care au generat incendiile sunt : foc deschis în spații deschise, acțiune intenționată, lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile și coș de fum neprotejat termic față de materiale combustibile.
Cinci dintre incendii s-au produs ca urmare a nerespectării normelor de prevenire şi stingere a incendiilor pe timpul igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale.
În urma incendiului de la Orășeni Vale, inspectorii de prevenire au aplicat o amendă în cuantum de 2.500 lei pentru utilizarea focului deschis la arderea resturilor vegetale pe terenul agricol proprietate, fără luarea măsurilor pentru a împiedica propagarea focului la vecinătăți.
Pompierii botoşăneni reamintesc cetăţenilor că arderea miriştilor, stufărişurilor sau vegetaţiei ierboase se realizează numai după îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
- obţinerea permisului de lucru cu foc eliberat de primării;
- obţinerea acceptului autorităţii competente pentru protecţia mediului;
- informarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă;
- realizarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului.
Pentru evitarea producerii unor incendii ca urmare a igienizării terenurilor prin arderea resturilor vegetale, se impune colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată. Este interzisă executarea arderii în zone care permit propagarea focului la fondul forestier sau la construcţii ori la reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile. Se recomandă, de asemenea, curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de cinci metri şi desfăşurarea arderii numai pe timp de zi. Mai mult decât necesare sunt asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii, supravegherea permanentă a arderii şi stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024