Artista a dat vestea cea mare printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare.
Cântăreața Andra a anunțat că Liceul cu Program Sportiv va beneficia de modernizarea grupurilor sanitare.
Iată mesajul artistei:
Trăim o perioadă cu multe incertitudini, o simțim ca pe o așteptare grea. Vrem să ne întoarcem la normal, dar nu știm când va fi cazul, nu știm când ne vom simți în siguranță, când toată lumea va lucra, când copiii vor merge din nou la școală. Un lucru însă este clar, chiar și în acest context cu multe întrebări: avem nevoie de condiții de igienă foarte bune. E mai clar ca oricând că nu mai putem amâna asta.
Indiferent când se vor întoarce copiii la școală, în septembrie sau mai târziu, ei au nevoie de condiții decente, să fie în siguranță și să vină cu plăcere, nu cu griji. Nu ar trebui ca în 2020 să mai existe școli care au toaletele în curte, care au grupuri sanitare fără alimentare la apă curentă, cu obiecte sanitare defecte sau deteriorate, dar aceasta este realitatea.
O veste bună este că o nouă școală fost aleasă în campania ”Domestos susține igiena în școli”, desfășurată de Domestos Romania în parteneriat cu Crucea Rosie Romana: Liceul cu Program Sportiv din Botoșani va beneficia de modernizarea grupurilor sanitare. Elevii acestui liceu au cucerit aproape 2.000 de medalii în competiții sportive naționale și internaționale, meritau un cadou și mă bucur că îl vor primi, când vor reveni în bănci.
Dacă știți și voi o școală cu grupul sanitar în curte sau care are nevoie de modernizări, înscrieți-o pe www.domestos.ro, este mesajul artistei
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bicicliști și pietoni AMENDAȚI de polițiști la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Primele TREI priorități anunțate de Valeriu Iftime la Consiliul Județean – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
ACUM: A început prima ședință de CJ condusă de Valeriu Iftime – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Un tânăr din Botoșani s-a ales cu dosar penal după o tură cu motocicleta
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024