Ultima zi din săptămână a marcat o tragedie cumplită într-o familie dintr-un sat botoșănean. Fiica unui bărbat de 45 de ani și-a găsit tatăl fără suflare în podul casei.
Potrivit Opinia de Dorohoi, fiica lui Constantin D., din satul Dolina, comuna Leorda, a găsit telefonul mobil al tatălui pe masa din bucătărie și după ce l-a căutat prin toată gospodăria, l-a găsit fără viață în podul casei. Nimeni nu-și poate închipui din ce motiv a recurs bărbatul la acest gest cumplit.
Constantin G. lucra la o firmă în Botoșani și nu a spus nimănui că ar avea probleme. Fiica acestuia avea serviciu tot în Botoșani, iar soția lucra la un bar din localitate. Nimeni nu poate să explice gestul bărbatului, iar poliția a cerut efectuarea necropsiei. La fața locului a ajuns un echipaj de Ambulanță, dar din nefericire, cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz. „Bărbatul nu a lăsat niciun bilet prin care să explice gestul. Am solicitat efectuarea necropsiei pentru clarificări”, a declarat comisarul șef Marcel Prichici, șeful Poliției Dorohoi.
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
DETALIUL care l-a marcat pe Valeriu Iftime la prima ședință a Consiliului Județean Botoșani – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Șofer BEAT criță prins de polițiștii rutieri la plimbare prin oraș
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024