Cunoscută în popor și că Sfânta Vineri, Cuvioasa Parascheva este considerată ocrotitoarea Moldovei, iar la moaștele ei se strâng anual zeci de mii de pelerini din țara și străinătate.
Numele Cuvioasei înseamnă, în limba greacă "Vineri", iar în viziunea unor cercetători, "Sfânta Vineri" ar proveni din cultul zeiței romane Venus, "o divinitate justițiară" prin excelență.
La rândul lui, folclorul românesc i-a atribuit, de-a lungul timpului, semnificații noi, unele transformate în practici religioase, altele, în superstiții bătrânești.
Tradițiile Sfintei Vineri
Ziua "Sfintei Vineri de Toamnă", cum mai este numită în popor, este praznic al morților pomeniți, motiv pentru care se împart lipii, vin și must nou.
Praznicul impune însă și interdicții în această zi, pe care oamenii satelor continuă să le respecte. Așadar, de Sfânta Parascheva se ține post și nu se lucrează, nici la serviciu și nici în casă, pentru a te feri de pericolul durerilor de ochi și de cap. La țara, bătrânii nu făceau nici focul în această zi.
De asemenea, pe 14 octombrie nu se spală și nici nu se coase, altfel te alegi cu negi la mână. Fețele țineau la această superstiție pentru a rămâne cinstite, iar bătrânii, pentru belșug. Ea apare în vise și împărtășește leacuri populare celor bolnavi sau îi atinge cu toiagul pe cei care nu respectă avertismentele ei.
De Sfânta Parascheva se ține post, dar nu se consumă pepene roșu și poame negre.
Tot în această zi se poate prezice vremea: dacă ziua de 14 octombrie este frumoasă sau mohorâtă, tot așa vor fi și celelalte sărbători de peste an. Iar dacă zilele de toamnă de până acum nu au fost ploioase, este semn că iarna se va lasă curând.
Pentru anticiparea vremii, oamenii se ghidau după semnificații pastorale. În funcție de cum dorm oile în stână: adunate una lângă alta, este semn de iarnă grea.
Mitologie și folcor
Numită "luminătoarea casnică a Moldovei", ea este cea mai bătrână sfântă dintre surorile ei, care protejează femeile căsătorite și pe care le ajută la naștere, care căsătorește fetele și poartă de grijă animalelor sălbatice.
În mitologia românească, "Sfânta Vineri" este o divinitate intransigentă, justițiară, este imaginată în chip de văduvă foarte bătrână și aducătoare de năpastă, iar când devine ocrotitoare, poartă chipul unei bătrâne veghetoare la sănătatea oamenilor și la fertilitate.
Ea însăși ar poseda la curțile ei un cățel de pază cu trup de fier și dinți de oțel, numită în mituri Leică-Boldeică. Oamenii din popor credeau că aceasta umblă îmbrăcată în alb sau, negru și locuiește în munți, în păduri sau în ostroavele mării, în cer, în lumea cealaltă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
TOP 4 soluții eficiente pentru transport rapid și confortabil din Otopeni
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Top 3 activități pentru a te simți în vacanță chiar și după întoarcerea acasă
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
A început Postul Crăciunului: CE nu ai voie să faci până pe 24 decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean ajuns la spital după ce a căzut de pe o trotinetă electrică în fața sediului Poliției
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024