Vestea trecerii la cele veșnice a medicului dermatolog Marius Zăiceanu a căzut ca un șoc peste toți cei care l-au cunoscut sau i-au fost colegi.
Avea doar 64 de ani la momentul în care firul vieții lui a fost întrerupt.
Șeful serviciului resurse umane din cadrul Spitalului Județean Mavromati, Stelian Aivăncesei a postat pe Facebook un mesaj pentru medicul Marius Zăiceanu care s-a stins mult prea devreme:
„De ce mor medicii?
Pentru că sunt și ei oameni! Oameni pe care-i căutăm când avem nevoie, oameni cărora ne punem viața în mâna, inima și mintea lor atunci când avem nevoie, când suntem disperați, când Dumnezeu ne mai încearcă. Mergem la ei cu inima cât un purice, însă ei ne fac să sperăm, să ne vindece, să ne dea șansa să continuăm viața. Viața pe care ne-o dă Dumnezeu odată cu nașterea. Viață pe care uneori medicii ne ajută să o continuăm ajutați și de Dumnezeu.
Astăzi am aflat că a murit dr. Marius Zaiceanu, medic în specialitate dermatovenerologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență "Mavromati" Botoșani. Ne întrebăm de ce oare? Pentru că și el a fost OM! Un OM care a vindecat, și s-a dedicat meseriei alese. Probabil că și îngerii au nevoie de medici! Dumnezeu să-l ierte !
Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”
Stelian Aivăncesei, șef serviciu RUNOS Spitalul Județean Mavromati
Marius Zăiceanu a fost soțul administratorului public al Primăriei Botoșani, Adriana Zăiceanu.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024