La mai puţin de un an de la recepţia investiţiei, parcarea subterană a oraşului construită lângă Big din fonduri europene se află într-o situaţie jalnică. Şi aceasta din cauza instalaţiilor aferente, care sunt aproape complet nefuncţionale, astfel încât o tragedie se poate produce în orice moment în parcarea construită de SC Victor Construct SRL.
Deşi s-au montat bariere la intrare, acestea nu sunt folosite. Aparatura care ar trebui să le permită ridicarea şi coborârea automată este dezafectată după ce a fost lovită de o maşină, iar acum barierele sunt legate pur şi simplu cu o tijă metalică pentru a sta continuu, fără probleme, în plan vertical. Cu toate că există un sistem de afişaj automat a locurilor libere, care să permită conducătorilor auto să ştie în orice moment de ce spaţii mai dispun atât subteran, cât şi suprateran, sistemul bineînţeles că nu funcţionează. Îngrijorător este însă că sistemul de alarmare şi detecţie incendiu pentru monoxid de carbon este la rândul său nefuncţional şi poate produce în orice moment o tragedie. Din cauza neîntreţinerii, detectoarele de gaze sunt murdare şi pline de praf şi nu se mai poate conta pe ele. De altfel, în momentele în care parcarea subterană este aglomerată, se resimte un miros puternic de la gazele degajate de ţevile de eşapament. Şi asta nu este tot. Sistemul de stingere a incendiilor, care ar trebui să declanşeze imediat apa în caz de foc, este la rândul său dezactivat, la fel ca şi generatorul care are rolul de a furniza energie electrică în caz de incendiu. Peste toate, în parcarea supraterană un stâlp a fost serios avariat şi a fost îndreptat provizoriu, cu ajutorul unui „guler” de tablă.
Reprezentanţii SC Victor Construct SRL, compania care a construit parcarea subterană, susţin că în luna mai a anului trecut, când au predat obiectivul, Primăria Botoşani nu a avut nici o obiecţie şi că a recomandat în nenumărate rânduri municipalităţii perfectarea unui contract de mentenanţă pentru ca toate instalaţiile să funcţioneze şi să se elimine orice pericol.
„Ştiţi cum este, la noi trebuie întâi să se întâmple o tragedie ca să se ia măsuri. Noi le-am predat parcarea, le-am trimis o mulţime de adrese, mai mult de atât nu putem face, parcarea nu este în proprietatea noastră”, ne-a declarat Cezar Bobescu, inginerul de la Victor Construct care a coordonat lucrarea.
Parcarea subterană este administrată în prezent de SC Urban Serv SA, care a rezolvat provizoriu problema stâlpului îndoit. Reprezentanţii societăţii de salubrizare susţin că au preluat parcarea subterană printr-un protocol care prevede foarte clar ce atribuţii au.
„Mentenanţa se face de către Primăria Botoşani, contractul nu se încheie de către Urban Serv. Noi administratăm parcarea respectivă, dar nu putem face cheltuieli, suntem o societate comercială, nu cheltuim fără să realizăm venituri. Este o aberaţie, vine cineva şi mă întreabă: bine, dar atunci de ce ai luat parcarea? Eu nu pot să fac o cheltuială nejustificată pentru că nu realizez nici un venit”, a afirmat Simion Drelciuc, directorul general SC Urban Serv SA.
Acesta a adăugat că societatea pe care o conduce are prin protocolul perfectat cu Primăria Botoşani atribuţii privind distribuirea biletelor, supravegherea prin sistemul video, salubrizarea, achitarea mentenanţei la sistemul video.
Ceea ce la Botoşani este imposibil, se poate însă la Suceava, unde parcarea, construită printr-un proiect european similar este ca nouă, cu toate sistemele funcţionale. La Botoşani imaginea este una jalnică, pe lângă instalaţiile nefuncţionale pereţii fiind murdăriţi, dând impresia că investiţia are zece ani şi nu doar unul de la recepţie. Mai mult, hidranţii au degeaba inscripţii "în caz de incendiu spargeţi geamul" fiindcă înauntru nu există nici un furtun.
Parcarea subterană a fost construită în cadru proiectului „Modernizare şi reabilitare accese pietonale şi carosabile precum şi iluminat arhitectural în Municpiul Botoşani”, care a inclus şi modernizarea si reabilitarea acceselor pietonale si carosabile pentru Pietonalul Transilvaniei şi zona Pieţei Centrale, Pietonalul Bancar şi zona Piaţa Revoluţiei, Pietonalul Unirii, precum şi iluminatul arhitectural din municipiul Botosani pentru Pietonalul Transilvaniei, Piaţa Centrală, Piaţa Revoluţiei – Palatul Primăriei, str. Teatrului, pietonalul Bancar, str. Revoluţiei nr. 1 – 3, Pietonalul Unirii şi Liceul A.T. Laurian. Valoarea totală a proiectului s-a ridicat la 7,6 milioane euro. (S.B.)
VEZI ŞI:
Incredibil! Un stâlp stă să se prăbuşească în parcarea de la Big, oamenii doar informaţi – FOTOGALERIE
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
Parcarea subterană inaugurară a doua oară, cu primar nou – GALERIE FOTO
TOP 4 soluții eficiente pentru transport rapid și confortabil din Otopeni
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Top 3 activități pentru a te simți în vacanță chiar și după întoarcerea acasă
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
A început Postul Crăciunului: CE nu ai voie să faci până pe 24 decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean ajuns la spital după ce a căzut de pe o trotinetă electrică în fața sediului Poliției
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024