Podul peste râul Siret dintre Zamostea și Talpa a fost scos de pe lista de investiții a Consiliului Județean Suceava, după ce Consiliul Județean Botoșani a refuzat să îl cofinanțeze.
În ședința de ieri a Consiliului Județean Suceava a fost adoptat un proiect de hotărâre referitoare la rectificări bugetare ale CJ și ale structurilor din subordine care prevedea și actualizarea listelor de investiții pentru acest an.
Potrivit Obiectiv de Suceava, printre proiectele care au fost scoase de pe listă a fost și podul peste râul Siret între Zamostea și Talpa, obiectiv de investiții demarat în anul 1995 și care trebuie finanțat de CJ Suceava și CJ Botoșani în baza unui protocol. Liderul grupului PSD din CJ Suceava, consilierul județean Mihai Grozavu, a inițiat un amendament prin care această investiție să fie menținută.
„Consider că trebuie lăsat chiar dacă trenăm cu această nerealizare de ani buni. Lucrarea trebuie executată. Altfel, intrăm pe o formă de abandonare a protocolului de asociere între noi și Botoșani, podul nu va mai fi un pod al prieteniei, ci al dezbinării și facem separare și ne înscriem în gestiune la noi cu partea ce ne revine pentru că nu putem lăsa obiectivul în degradare continuă”, a spus Mihai Grozavu.
În replică, scrie sursa citată, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Fluture, a spus despre cei de la Botoșani că vor ca Suceava să facă din banii proprii expertiza tehnică și celelalte documentații referitoare la proiect iar apoi să vadă dacă vor fi plătite de administrația județeană botoșăneană.
„Ne așteptăm, după logica asta, ca și execuția să spună să o facem doar noi”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a arătat că dacă după alegerile din vara anului viitor se schimbă configurația politică a CJ Botoșani și noua conducere nu ține cont de ceea ce s-a convenit în afara protocolului, CJ Suceava rămâne cu banii cheltuiți.
De altfel, vicepreședintele Viorel Seredenciuc a dat citire în plenul ședinței la o adresă din partea CJ Botoșani care confirma cele spuse de Gheorghe Flutur în sensul că administrația județeană botoșăneană aștepta ca Suceava să comande și să achite expertiza și studiul după care Botoșaniul să analizeze dacă achită sau nu partea care-i revine.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Intervențiile pompierilor în perioada minivacanței de sărbători – VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Alături de alte județe din țară și Botoșani a fost lovit de concedieri colective
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Polițiștii au scos din trafic un șofer care circula haotic - VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024
TOP 10 infracțiuni pentru care intră românii și botoșănenii la închisoare
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Un bărbat care și-a bătut iubita de Paști are interzis să se mai apropie de ea – VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024