La câteva zile distanță de când fostul primar al orașului a criticat ritmul de derulare al lucrărilor la două proiecte importante pentru Botoșani, vine și replica. Cătălin Flutur a văzut o lipsă de viziune și experiență la actuala conducere a Primăriei în rezolvarea problemelor apărute, Ovidiu Portariuc i-o întoarce și-i spune că nu-i același lucru ca la asfaltări.
Actualul primar spune despre fostul că vorbește pe lângă subiect, mai degrabă prin declarații politice decât prin prisma experienței dobândite din fotoliul de edil șef.
Ovidiu Portariuc: ”Sunt atacuri politice fără nici un fundament, domnia sa arată că nu cunoaște proiectele, ambele comentarii ne arată faptul că nu cunoaște cum se finanțează aceste proiecte, modul în care sunt executate și decontate lucrările. Probabil își ia informațiile din presă sau prin intermediari. Dacă dorește poate găsi informații la Primărie pentru a se documenta mai realist în ceea ce privește finanțarea”.
Mai departe, la sugestia prin care ar fi putut fi folosiți banii din împrumutul pentru Parcul Cornișa pentru rezolvarea lucrărilor neprevăzute la Teatrul Mihai Eminescu, iată ce îi răspunde Ovidiu Portariuc lui Cătălin Flutur.
”Este o idee fantezistă care nu are nici o legătură cu realitatea. În primul rând nu-ți permite legea, este deturnare de fonduri, orice împrumut are o anumită destinație, dl Flutur ar trebui să știe lucrurile astea. Dar faptul că în timpul mandatului domniei sale nu au existat proiecte de asemenea anvergură, așa cum sunt Cornișa, Teatrul Mihai Eminescu, termoficarea sau modernizarea stadionului arată faptul că există o anumită lipsă de experiență pe derularea unor astfel de proiecte. Una e să te ocupi doar de asfaltări, așa cum s-a întâmplat în trecut și alta e să gestionezi proiecte de o asemenea complexitate care au incluse lucrări de construcție, consolidare, utilitate publică”.
Ovidiu Portariuc a făcut referire la faptul că în ultimele două mandate s-a pus accent preponderent mai ales pe reabilitarea arterelor rutiere din municipiu. (G.E.)
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Declarația zilei 7 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 07, 2024
Gabriela Erdic
Nov 07, 2024
Șofer oprit de polițiști în trafic: Din „prinț” cu antemergător în pieton pentru jumătate de an
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024