Problema a fost dezbătută astăzi în cadrul ședinței cu primarii de la Instituția Prefectului.
Primarul comunei Mihai Eminescu, Verginel Gireadă, a luat cuvântul și-a adus în atenția oficialilor veniți la Botoșani condițiile în care sunt nevoiți să lucreze poștașii.
„Dintotdeauna angajații la Poșta Română vin și pleacă din cauza salariilor, nu că nu ar fi profesioniști. Au un areal foarte mare de lucru, nu au mijloace de transport. Trebuie să privim pragmatic aceste lucruri. Câteodată erau chemați să li se dea bicicletă iarna. Adică să meargă omul cu bicicleta să ducă o scrisoare sau un document la un cetățean cu bicicleta lasă de dorit. De cele mai multe ori trebuie să meargă cu mașinile personale, iar salariile sunt așa cum sunt”,
Mulți dintre ei nu știu să lucreze cu calculatorul. Dvs, dacă nu o să veniți cu măsuri la nivelul UAT-urilor să faceți aceste lucruri este clar că sunteți pe un tărâm foarte înapoiat”,
Verginel Gireadă, primar comuna Mihai Eminescu.
În replică, directorul Poștei Române, Florin Valentin Ștefan, a susținut că de când a preluat conducerea companiei a reușit să crească veniturile, de la 1.800 de lei la 2.500 de lei.
„Acum niciun angajat al companiei care are un program de opt ore nu pleacă acasă cu mai puțin de 2.500 de lei. Și continuăm trendul acesta, problema salariilor sunt convins că o să se rezolve în următoarea perioadă însemnând un an sau poate doi. Problema nu este, că nu cresc salariile, problema este că nu cresc suficient de repede”,
Florin Valentin Ștefan, directorul Poștei Române.
Angajații ar refuza să meargă pe biciclete, ca atare compania va cumpăra mașini.
„Am cumpărat aproape 400 de biciclete electrice anul trecut și urma să mai cumpărăm încă 1.000. Colegii nu vor să le folosească pentru că există o reticență la schimbare în companie”,
Florin Valentin Ștefan, directorul Poștei Române.
Directorul Poștei Române a participat la întâlnirea cu primarii alături de șeful oficiului județean de la Botoșani, Nelu Știr.
(sursa foto – depositphotos.com)
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024