Un tânăr obișnuit din Botoşani a reușit performanța ca, în câțiva ani, să devină unul dintre cei mai apreciați oameni dedicați acţiunilor caritabile.
Prin Asociaţia „Salvează o inimă”, pe care a fondat-o cu multă muncă, seriozitate şi grijă pentru transparenţa cheltuirii banilor, Vlad Plăcintă a strâns fonduri de peste 12 milioane de euro cu care aproximativ 450 de pacienți cu afecțiuni grave, în special copii, au primit o șansă la viață.
Vlad Plăcintă are 35 de ani, este din Botoşani și își dedică cea mai mare parte a timpului acţiunilor caritabile. Asociaţia „Salvează o inimă”, al cărei preşedinte este, a reuşit ca, în aproape zece ani, prin strângere de fonduri, să salveze sute de vieți, mai ales copii cu afecţiuni grave.
Nu provine dintr-o familie bogată, ci dintr-una care i-a insuflat credinţa în Dumnezeu şi dragostea faţă de semeni. Asociaţia pe care o conduce este acum una dintre cele mai respectate organizaţii neguvernamentale implicate în strângerea de fonduri pentru copii bolnavi.
Vlad Plăcintă a povestit, pentru Agerpres, că începuturile activităţilor sale umanitare nu au fost deloc uşoare. Totul a pornit acum zece ani când şi-a creat un blog cu scopul de a face jurnalism religios.
„Am fost învăţat de mic în familie: când am posibilitatea să ajut pe cineva, să ajut. Dacă nu pot să ajut, să nu încurc, să îmi văd de ale mele. Chiar şi părintele Arsenie Papacioc spunea vorba asta: Dacă nu poţi să iubeşti, măcar nu urî şi asta e prima treaptă. (…) Iar activitatea asociaţiei pot să spun că am luat-o cumva dintr-o joacă. Acum zece ani am creat un blog - «Botoşăneanul ortodox». (…) Acolo am pus o rubrică de apeluri umanitare”,
Vlad Plăcintă, președinte ”Salvează o inimă”
A creat Asociația „Salvează o inimă” împreună cu fratele şi cu mama sa în momentul în care i s-a cerut să semneze un protocol de colaborare cu o instituţie publică. Iar de atunci şi până astăzi, Vlad a reuşit să preia cazurile a zeci, sute de copii bolnavi, cărora le intermediază relaţiile cu clinicile din România sau cu cele din străinătate şi le finanţează cheltuielile necesare intervenţiilor chirurgicale şi tratamentului. Cei mai mulţi bani îi colectează prin platforma de donaţii online salveazaoinima.ro, care a fost lansată în 2014.
Pentru el, seriozitatea şi transparenţa cheltuirii banilor sunt prioritare. A stabilit relaţii privilegiate şi de încredere cu clinicile din străinătate care tratează copii cu afecţiuni oncologice. Deşi nu are contract cu acestea, a reuşit, de mai multe ori, să trimită micii pacienţi la tratament, deși asociația nu avea încă banii necesari în cont. Ulterior, toate datoriile au fost achitate.
Organizaţia condusă de Vlad nu oferă niciodată bani familiei care are nevoie de ajutor. Toate deconturile au loc direct între clinici şi Asociaţia „Salvează o inimă”, cu sprijinul unui avocat specializat.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024