Oficial, a fost depusă prima plângere penală semnată de candidatul PSD la Primăria Botoșani, Cosmin Andrei Ionuț, împotriva a șapte persoane.
Acestea au avut calitatea de președinte, locțiitor și membri în Secția de Votare nr. 77 din municipiul Botoșani.
„Vreau să le transmit botoșănenilor că am câștigat aceste alegeri și nu facem niciun pas înapoi. Astăzi am depus plângere penală împotriva persoanelor de la Secția de votare nr. 77 care au modificat un proces verbal, care din punctul meu de vedere este nelegal. Mai mult, aceste fapte se încadrează în domeniul penalului și am înaintat astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani o plângere penală cu toate dovezile care au stat la baza unei contestații la BECM, care apoi a decis renumărarea voturilor. În secția 77 nu a fost depusă nicio întâmpinare, nicio contestare a procesului electoral astfel încât ceilalți membri din secție au considerat că lucrurile au decurs normal”,
Cosmin Andrei, candidatul PSD la Primăria Botoșani
Concret, în plângerea penală, cei șapte sunt acuzați că după închiderea votului, adică după ora 21:00, ar fi întocmit 4 procese verbale prin care era consemnat rezultatul voturilor în respectiva secție, semnate de toți cei prezenți.
În cuprinsul tuturor celor 4 procese verbale, într-un paragraf dedicat s-a specificat faptul că nu au fost contestații sau întâmpinări, acest aspect fiind asumat prin semnătură de toți membrii secției. Toate procesele verbale au fost scanate și încărcate în sistemul electronic al Autorității Electorale Permanente (AEP) pentru a nu exista suspiciuni de fraudă.
A doua zi, pe data de 28 septembrie 2020, la Biroul Electoral al Circumscripției Municipale nr. 1 a fost depusă o contestație formulată de PNL prin care s-a solicitat renumărarea voturilor nule, fiind motivate contestații și întâmpinări, inclusiv din Secția 77. Iar în procesul verbal de la această secție, în paragraful dedicat în loc de sintagma „nu este cazul” ar fi apărut o completare cum că fusese depusă o contestație. Acest proces verbal nu ar mai fi semnat de toți membrii din secție ci doar de o parte dintre aceștia, împotriva cărora s-a formulat plângerea penală.
„Vreau să le transmit botoșănenilor că nu facem niciun pas înapoi, că o să câștigăm aceste alegeri, o să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru supravegherea respectării drepturilor noastre, a respectării votului pe care l-au dat și a respectării legii”,
Cosmin Andrei, candidatul PSD la Primăria Botoșani
Plângerea penală îndreptată împotriva celor 7 membri din secția 77 este depusă pentru infracțiunea de „falsificarea documentelor și evidențelor electorale”.
Reprezentanții PSD susțin că au depus inclusiv dovezi ale acestor presupuse fapte.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
AUR Botoșani: Împreună, suntem dedicați unui viitor mai bun pentru Trușești și pentru întreaga țară
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
INEDIT: Câțiva elevi din Botoșani au dirijat traficul alături de polițiști - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024