O botoșăneacă, în vârstă de 56 de ani, a fost transportată în urmă cu puțin timp la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati, după ce a leșinat în timpul serviciului.
În jurul orei 10.00, Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) a fost solicitat la Colegiul Național A.T. Laurian pentru a prelua o profesoară care a acuzat stări generale de rău și nu se mai putea ține pe picioare.
Odată ajunsă la unitatea spitalicească, medicii au diagnosticat-o pe G. B., cu lipotimie (n.r.: o alterare a stării de conştienţă care nu ajunge însă până la pierderea completă a conştientei), și i-au acordat îngrijiri medicale de specialitate. Cel mai probabil, profesoara va rămâne internată în spital pentru mai multe investigații.
(Ș.V.)
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024