Punerea în funcțiune a unui nou sistem de proiecție permite coordonatorului Cinematografului Unirea, Viorel Hrițcu, să organizeze evenimentele care le-au lipsit câțiva ani botoșănenilor îndrăgostiți de a șaptea artă.
La ceva mai mult de o lună după ce au ieșit în bună parte nervoși de la o proiecție specială în prezența regizorului, cineflii au trecut la polul opus și au terminat vizionarea în premieră a unui lungmetraj la... discotecă.
Practic, filmul a continuat în holul cinemascopului, acolo unde personajul principal și-a reluat treaba de pe marele ecran și din viața de zi cu zi, cea de Disc Jockey.
Și aceasta pentru că ”Playback” se joacă undeva la granița dintre filmul documentar și cel artistic.
Este o incursiune muzicală în România anilor '80, ultimul deceniu al comunismului, făcută prin intermediul poveștii lui Sorin Lupașcu, un inginer care și-a abandonat meseria pentru care a studiat și s-a lăsat cuprins în totalitate de pasiunea muzicii.
A ajuns poate cel mai celebru DJ din România totalitară și apoi un deschizător de drumuri în cea democratică, iar regizorul Iulia Rugină a recreat prin poveștile acestuia și prin intermediul unor imagini din arhiva TVR-ului sau din colecția personală a eroului principal, lumea discotecilor din vremea PCR-ului și mai ales a magicei ”Ring” din Costinești, acolo unde se adunau și câte 2.000 de oameni pe seară.
Aflăm astfel chiar din gura DJ-ului cât de greu era să facă rost de muzica în vogă de peste hotare, cum era nevoit să termine programul la ora 22:00, dar și despre interzicerea la un moment dat a difuzării melodiilor trupelor și soliștilor din străinătate și cum el însuși a fost interzis după ce l-a înfruntat pe Nicu Ceaușescu, refuzându-i sugestiile muzicale.
Imaginile din acele vremuri sunt alternate cu confesiunile DJ-ului și cu vizitarea după peste 30 de ani a locurilor cândva arhipline din Costinești, pustii în anul pandemic 2021.
Prilej de nostalgii atât pentru DJ, cât și pentru public.
”Știu că pare incredibil, dar pe vremea mea băieții dansau cu fetele. Acum fetele dansează cu cine vor ele”,
Sorin Lupașcu, DJ.
Vremea lui Sorin Lupașcu nu a trecut însă nici după 47 de ani de discotecă. Duminică de duminică realizează emisiuni la Disco Mix TV și Travel Mix HD, participă la evenimente din țară și mai ales de peste hotare, unde își face însă treaba în stilul propriu, adică pe masă are magnetofoane, casetofoane și, mai ales, pickup-uri, fiindcă, așa cum chiar el o spune, preferă doar analogicul întrucât digitalul nu îl face să simtă ceva.
”Nu m-am oprit niciodată. Din 2007 fac spectacole și în străinătate, ultima dată luna trecută. Acum, să știți că la ideea Iuliei, de fiecare dată, după film, după prezentarea filmului, facem și o petrecere în foaierul cinematografului din orașul în care suntem. Așa s-a întâmplat absolut peste tot”,
Sorin Lupașcu, DJ.
Și așa a făcut-o și la finalul ”Playback”-ului de la Cinema Unirea, când a dat fuga în hol, unde s-a apucat de mixat muzică din anii '80, în paralel cu împărțitul de autografe pe afișul filmului.
Iar unii spectatori mai îndrăzneți nu au așteptat prea multe invitații și au trecut la dans.
Sorin Lupașcu a mărturisit pentru Botoșăneanul că se află într-un turneu de câteva săptămâni de promovare a filmului și că nu se plimbă doar el și echipa, ci și pickup-urile și câteva sute de discuri dintr-o colecție impresionantă, poate unicat în România, ținută la păstrare în apartamentul din Iașul în care a absolvit Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi”, deși sunt ani buni de când s-a mutat în București.
Înainte de dans, cei aproximativ 200 de spectatori i-au răsplătit cu aplauze și... întrebări pe Iulia Rugină și Sorin Lupașcu.
Iar regizoarea a povestit că l-a cunoscut pe Sorin Lupașcu atunci când a turnat ”Breaking news”, film de asemenea proiectat la ”Unirea” în prezența regizorului și a actorului principal, avea nevoie de ceva recuzită și i s-a spus că doar DJ-ul Ringului anilor '80 o poate ajuta. Și atunci a aflat de colecția fascinantă a acestuia.
”Care a fost ideea acestui film? Am aflat că există acest domn care colecționează ce ați văzut în film, în apartamentul din Iași, și l-am contactat rugându-l să ne ajute cu această recuzită, să o împrumutăm. Atunci a fost momentul când ne-am întâlnit, iar eu am început să aud foarte multe povești pe care ele are și mi s-a părut la momentul respectiv că ar fi bine ca ele să fie date mai departe într-o orice fel de formă”,
Iulia Rugină, rezigor.
Și a făcut-o prin intermediul ”Playback”, al cărui titlu a fost inspirat de denumirea primei reviste de muzică apărută în România democratică, în ianuarie 1990, la Iași, cu Sorin Lupașcu în fața mașinii de scris.
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024