În urma problemelor cu care se confruntau proprietarii din blocul afectat de explozia din 15 septembrie, prefectul Dan Şlincu a invitat în această dimineaţă la discuţii pe reprezentanţii Delgaz Grid şi pe cei ai proiectantului, societatea Sigma, precum şi pe câţiva dintre proprietarii de apartamente şi preşedintele Asociaţiei de Proprietari, Constantin Costic.
Tema discuţiei a fost posibilitatea alimentării cu gaz a imobilului, aflat în prezent în lucrări de reabilitare, astfel încât pereţii interiori să se poată usca înainte de Crăciun iar oamenii să se poată muta în case.
Executantul lucrărilor de reabilitare a reţelei de gaz propusese ca toate apartamentele să fie alimentate o dată, şi anume de vineri, 22 decembrie, însă reprezentanţii Delgaz Grid au solicitat devansarea acestei date pentru a avea posibilitatea efectuării probelor.
Proprietarii au cerut urgentarea documentaţiilor şi a lucrărilor, fiind dispuşi să accepte alimentarea pe rând a apartamentelor, funcţie de cât de repede sunt gata branşamentele.
În urma discuţiilor, s-a ajuns la soluţia alimentării cu gaz a imobilului pe coloană începând de miercuri, urmând ca ulterior să fie alimentate şi apartamentele pe rând.
„Am cerut reprezentanţilor Delgaz şi ai executantului să înţeleagă situaţia oamenilor care nu mai pot întârzia întoarcerea în case şi, în condiţiile legii şi pe principiul siguranţei- atât de importantă în condiţiile în care oamenii au avut de suferit atât de mult, să dea drumul la alimentarea cu gaz. Le-am promis proprietarilor ca vineri să-i vizitez şi să vedem ce s-a făcut şi ce mai este de făcut”,
a spus prefectul Dan Şlincu
Angajări la Urgențe: POSTURILE scoase la concurs
Oana Sava
Nov 15, 2024
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024