Noi detalii cutremurătoare ies la iveală în cazul morții copilului de 7 ani din Botoșani. Medicii legiști au descoperit ce a provocat decesul micuțului.
La scurt timp de la producerea acestei tragedii, medicii legiști au descoperit ce a provocat decesul fulgerător al micuțului de 7 ani.
Din primele informații oferite de medicii legiști, se pare că băiețelul în vârstă de 7 ani a murit în chinuri din cauza unei duble neglijențe.
Potrivit lor, copilul suferea de o pneumonie netratată, iar din cauză că plămânii săi erau bolnavi ei nu au mai putut filtra vaporii insecticidului pe care tatăl său l-a folosit la deparazitarea oilor.
Specialiștii spun că dacă părinții copilului ar fi tratat pneumonia de care suferea, acesta ar fi avut șanse mult mai mari să supraviețuiască intoxicației cu insecticidul cu care, de altfel, nu ar fi trebuit să intre în contact pentru că este extrem de toxic chiar și pentru un adult, potrivit fanatik.ro.
Această tragedie șocantă a avut loc, în satul Miletin, din județul Botoșani, unde familia copilului deține o stână.
Părinții micuțului spun că la fiecare final de săptămână, după ce termina orele, acesta obișnuia să doarmă alături de tatăl său care îngrijea animale.
Însă nimeni nu s-a gândit că acest obicei al micuțului avea să îl ucidă, la scurt timp după ce tatăl său a stropit caprele cu o soluție specială împotriva paraziților.
Tatăl băiatului susține că după ce a stropit animalele cu soluția de deparazitare, din cauza ploii, substanța s-a scurs pe podeaua încăperii în care erau mulse animalele, unde minorul ar fi stat foarte mult timp și ar fi inhalat vaporii toxici.
La finalul zilei, băiatul a mers la culcare însă în timpul nopții a început să se simtă rău, iar în cele din urmă, tatăl său a sunat la 112, însă medicii nu au mai putut să facă nimic pentru el.
(Foto: Observator)
Trei case au luat foc în ultimele ore, pompierii au intervenit urgent
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile