Vineri, 19 iulie 2019, în cursul după amiezii spre seară, echipajele de la Biroul Rutier Botoșani ai efectuat o serie de controale în trafic.
Mai mulți șoferi au fost trași pe dreapta pentru a fi testați.
Structurile de Poliție Rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) au desfășurat o acțiune cu privire la depistarea conducătorilor auto care au consumat la volan băuturi alcoolice sau substanțe interzise.
„În dotarea Poliției Rutiere se află pe lângă aparatele etilotest și un aparat Drug Test cu ajutorul căruia putem depista conducătorii auto care au consumat substanțe interzise. Acest aparat poate recunoaște toate tipurile de droguri precum și derivați ai acestora”,
subinspector Bogdan Prichici, IPJ Botoșani
Rezultatele se interpretează pe loc, în stradă.
Ulterior, șoferul este condus la spital pentru prelevarea de probe biologice. Testarea pentru droguri se face printr-o metodă simplă și anume prin recoltarea de mostre de salivă din cavitatea bucală. Proba se introduce în aparatul de analiză iar pe display se va indica dacă persoana a consumat sau nu orice tip de drog.
„Până în momentul de față la nivelul județului Botoșani nu s-au înregistrat astfel de cazuri, însă noi vom utiliza în continuare”,
subinspector Bogdan Prichici, IPJ Botoșani
Inclusiv la accidentele rutiere în cazul în care șoferii ridică suspiciuni, pe lângă testarea pe alcool se va proceda și la cea pentru droguri.
Două astfel de aparate au fost primite la IPJ Botoșani.
Un echipaj de la Biroul Rutier a acționat pe Calea Națională, lângă Biblioteca Județeană. Au fost opriți mai mulți șoferi. Toți au fost lăsați să plece după ce au fost testați, rezultatele fiind negative. Un singur tânăr a fost surprins fără centură și a primit avertisment.
Acțiunea a avut loc la nivel național.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Apel de la o instituție de stat pentru botoșăneni: Atenție la produsele false „de post”
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Se pensionează o judecătoare de la Tribunalul Botoșani
Oana Sava
Nov 14, 2024