Acțiune de amploare a polițiștilor botoșăneni în cluburile din Botoșani.
În noaptea de 14 spre 15 septembrie 2019, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu poliţişti aparţinând Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului de Ordine Publică şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale au acţionat pe raza oraşului Darabani, în special în proximitatea localurilor de alimentaţie publică de tip cluburi, unde se concentrează un aflux mare de persoane, predispuse la comiterea de fapte antisociale, pentru prevenirea şi combaterea actelor de tulburare a liniştii publice şi pentru evidenţierea elementului poliţienesc.
Cu ocazia activităţilor specifice desfăşurate, au fost legitimate 120 de persoane şi controlate 7 autoturisme.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, a căror valoare depăşeşte suma de 10.000 de lei, fiind confiscată şi suma de 670 de lei în numerar.
La această acţiune au participat şi lucrători din cadrul IJJ Botoşani, ISU Botoşani şi Comisariatului pentru Protecţia Consumatorului.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024