Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani respinge orice implicare în licitaţia la care direct sau prin interpuşi participă firme în activitatea căreia sunt implicaţi naşii săi, Dan şi Nicoleta Bordeianu. Florin Ţurcanu susţine că a aflat abia joi, când s-au deschis ofertele pentru modernizarea drumului Copălău – Cerbu – Dracşani, de faptul că naşa sa participă la procedura de achiziţie publică pentru lucrarea estimată la 15,6 milioane de lei, echivalentul a peste 150 miliarde lei vechi.
Şi-ar fi repezit naşa
Şeful CJ Botoşani a povestit că, pur şi simplu,
Nicoleta Bordeianu ar fi intrat vineri în cabinetul său şi i-ar fi spus că, tocmai a participat la o licitaţie.
Florin Ţurcanu ar fi rămas stupefiat şi i-ar fi transmis direct naşei sale că,
„toţi românii au dreptul să participe la licitaţie, dar eu vreau să-ţi spun că nu este moral să mă pui într-o situaţie atât de delicată”, iar aceasta ar fi părăsit spăşită biroul.
Cel puţin declarativ, inclusiv
preşedintelui CJ Botoşani i se pare teribil de straniu că o societate înfiinţată în acest an ajunge deja să participe la o licitaţie de circa 3,5 milioane de euro.
„N-am nici cel mai mic amestec, nici n-am ştiu că participă la această licitaţie. Mi-aş dori să nu câştige”
„M-au cununat şi doar atât, n-am nici o legătură. Nu i-am invitat, nu m-au informat că vin la licitaţie şi mie mi se pare ciudat: o firmă din 2013, cu trei-patru în asociere, să vină la licitaţie. Nu e moral, dar legal nu pot să-i opresc. Sper ca, comisia să verifice foarte, foarte atent pe lege, să câştige cel mai bun, o firmă care are cele mai bune condiţii. N-am nici cel mai mic amestec, nici n-am ştiu că participă la această licitaţie. Mi-aş dori să nu câştige”, a afirmat
Florin Ţurcanu.
Acesta a adăugat că efectuarea lucrării este una dificilă deoarece trebuie finalizată până în luna iulie a anului viitor, iar constructorul nu va putea solicita nici un leu drept costuri neprevăzute.
„Mi-am ales naşul că am fost colegi în Parlament”
Mirat de cele întâmplate,
Florin Ţurcanu a povestit că inclusiv soţia sa, deputatul
Roxana Anuşcă, care s-ar fi întrebat dacă nu cumva, atunci când au acceptat să îi cunune,
deputatul Dan Bordeianu şi soţia acestuia nu ar fi făcut-o tocmai gândindu-se că vor avea „porţi deschise” pentru afaceri la Botoşani.
„Mă face să mă dezic de ei şi să mă delimitez de ei. Adică, m-au cununat, asta este, mi-am ales naşul că am fost colegi în Parlament, dar dacă consideră că asta îi avantajează cu ceva, eu mă delimitez şi mă dezic de ei. N-am nici o treabă şi eu personal îmi doresc ca ei să nu câştige această licitaţie, nu ştiu dacă comisia are posibilitatea”, a declarat
Florin Ţurcanu.
"Oricum ne vizitam foarte rar, începând de azi nu ne mai vizităm deloc"
Cel puţin declarativ
Florin Ţurcanu se roagă şi speră ca asocierea condusă de
SC Dandrucor SRL să nu câştige licitaţia, iar comisia să fie foarte drastică în analizarea tuturor actelor.
„Personal îmi doresc ca ei să nu aibă documentele beton ca să nu câştige, dar nu pot legal interveni peste comisie. Am fugit de ăştia din Botoşani să nu mă comune şi am dat de tată’său. Oricum ne vizitam foarte rar, începând de azi nu ne mai vizităm deloc. Asta este...”, a mai spus
Florin Ţurcanu.
Acesta şi-a cerut scuze botoşănenilor pentru situaţia creată.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
[[banner]]
CITEŞTE ÎN DETALIU CE S-A ÎNTÂMPLAT IERI LA O LICITAŢIE ORGANIZATĂ DE CJ BOTOŞANI:
Naşii lui Ţurcanu lovesc la o licitaţie de 3,5 milioane euro la Consiliul Judeţean Botoşani