«Era de aşteptat ca, la acest târg zoo, animalele să fie în prim plan, dar n-a fost aşa, cei care s-au aruncat în faţa camerelor de luat vederi au fost viitorii candidaţi la alegerile din decembrie, cel mai zâmbăreţ a fost Miky Şpagă»
Preşedintele Consiliului Judeţean e maestru în ale oilor şi politicii, a programat Târgul Agro-Zoo de la Popăuţi cu-o săptămână înaintea împerecherii ovinelor şi cu două înaintea declanşării campaniei electorale. Nu şi-a dorit ca oile să intre în călduri şi ca discursurile politicienilor să fie însoţite de behăiturile animalelor. Atmosfera a fost una cât se poate de calmă şi caldă, cu muzică, dans şi voie bună. Mirosurile de mici, friptură şi must le-a excitat din greu glandele salivare participanţilor. Liviu Harbuz, reprezentantul premierului, s-a dovedit un pepene expirat, n-a făcut decât să arunce în eter câteva clişee politice. Văzând atâta vânzoleală şi atâtea feţe radiind de bucurie, mă aşteptam să fie intonat şlagărul anilor 1950, „Ilenuţa tractorista”, sau vreun copilaş de politician să recite versurile la modă din acea perioadă roşie a istoriei noastre, plină de… realizări măreţe: „Du, du, du, tractorul ară/, du, du, du maşina cară/ du, du du, duşmanul zbiară”.
Era de aşteptat ca, la acest târg zoo, animalele să fie în prim plan, dar n-a fost aşa, cei care s-au aruncat în faţa camerelor de luat vederi au fost viitorii candidaţi la alegerile din decembrie, cel mai zâmbăreţ a fost Miky Şpagă, pentru a se da moldovean de-al locului a rânjit în câteva rânduri chiar şi-n faţa necuvântătoarelor. De asemenea, a atras atenţia prezenţa primarului de Botoşani, care, dincolo de empatia politică faţă de organizator, este şi-un mare iubitor de animale, până a ajunge ceea ce este a administrat, cu rezultate bune, alături de tatăl său, ferma animală de la Vlăsineşti. N-au lipsit Costică Macaleţi, care încă mai speră că i se face loc să candideze pe un colegiu de Botoşani, şi Doina Federovici, vicepreşedintele Consiliului Judeţean. Ţanţoşi, ca doi cocoşei, se plimbau umăr la umăr cei doi viitori parlamentari, Viorel Grigoraş şi Costel Şoptic, şoptindu-şi amical strategiile de campanie. Bădia Conţac, chiar dacă va candida ca independent, n-a părut deloc stingher printre uselişti, s-a întreţinut atât cu prietenii cât şi cu duşmanii. Vorba aia: „în faţa staulului toţi oamenii sunt egali… politic, miros la fel!”. Ca proaspăt lider de mega-partid, Andruşka Dolineaschi, s-a rotit prin curtea staţiunii mai mult de unul singur închipuindu-şi că-i la braţ cu Victor Ponta, un ţăran mai hâtru a şi remarcat atitudinea deputatului: „ăstuia nici că-i ajungi cu prăjina la nas, nu-i place mirosul de oaie, o fi vreun pui de domn de pe la capitală”.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, şi-a adus câteva „exponate behăitoare” de la ferma sa de la Dracşani - Suliţa cu care să se mândrească, printre care şi câţiva berbecuţi de reproducţie din rasa „cap negru german”. Am tras cu ochii în jur să văd cu cine îi pot asemăna, fiind numai uselişti, şi ştiind că aceştia urăsc Occidentul şi mai ales pe nemţi, am renunţat, mi-am blocat imaginaţia. Un singur lucru pot să le reproşez organizatorilor, musai trebuiau să-l invite la târg şi pe şoricelul moviu Dan Diaconescu, acesta ar fi ţinut un discurs fulminant animalelor din ţarcuri despre ciocoii politici de ieri şi de azi şi despre felul cum nenorociţii sunt în stare să ia şi pielea de pe animale folosindu-se de tot felul de legi aberante şi obiecte contondente.
Lucian ALECSA
VEZI ŞI:
Târgul Agro-Zoo s-a deschis la Popăuţi cu "Ferma Ţurcanu" şi pleiadă de candidaţi - GALERIE FOTO