Pe zi ce trece, se tot piperniceşte, nu mai e mult până să ajungă un „partid istoric”, un fel de fosilă politică despre care se va vorbi doar la trecut. Acesta este PDL-ul. Mai are doar câteva celule sănătoase, dacă nu este supus de urgenţă unei intervenţii chirurgicale în câteva luni îşi va da duhul şi va fi aruncat în groapa comună a istoriei, unde zace şi PNŢCD-ul.
Fac aceste afirmaţii în cunoştinţă de cauză, nu ca diagnostician politic, ci ca privitor atent la „creşterea şi descreştere” acestei formaţiuni politice care nu cu mult timp în urmă dădea ora exactă pe plaiurile dâmboviţene, iar primul matelot al ţării, alintat Zeus, era privit ca maestrul al ping-pong-ului politic românesc. N-am să mă duc atât de sus încât să radiografiez PDL-ul din creştet până în tălpi, mă voi opri la filiala Botoşani, condusă ( dacă se mai poate vorbi de aşa ceva) de Cătălin Mugurel Flutur. Odată cu pierderea fotoliului de primar a rămas şi fără vlagă politică. Fenomen cel puţin ciudat, dacă nu chiar inexplicabil, nu pot să-i înţeleg lehamitea cu care tratează mizeria colegilor de partid şi parşiveniile la care recurg mulţi dintre ei pentru a-şi păstra scaunele. O dovadă este campania electorală pentru alegerile generale de la sfârşitul anului trecut, când aşa zişii primari pedelişti s-au dat în bărci în văzul opiniei publice cu mai marii lor adversari politici ajungând să pupe ghiulul preşedintelui Consiliului Judeţean la orice oră din zi şi noapte. Singura excepţie este primarul comunei Albeşti, Mihai Amarandei , care n-a îngenunchiat în faţa vreunui „ştab”de la judeţ. Primarul de Dângeni este cel mai evident exemplu al mizeriei politice, ăsta e în stare să-şi valorifice şi umbra pentru un creiţar. Dezavantajul lui e că-i pipernicită şi translucidă.
Nu mai vorbesc de traseiştii cu acte în regulă, aceştia se regăsesc mai ales în rândul directorilor instituţiilor deconcentrate. Şi în această zonă avem exemple cu duiumul, am văzut tot felul de directoraşi care pentru a-şi păstra scaunule au lins clanţele uşilor atât de la PSD cât şi de la PNL. Sunt într-o permanentă agitaţie psihomotorie, umblă cu limbile scoase ca nişte maidanezi turbaţi, mulţi au scăpat ceva mălai diriguitorilor vieţii politice actuale, iar acum tresar la orice zgomot şi la orice zvon. Nu mai au linişte. Ruşine. Sunt şi consumatori de oxigen băsescian care acum mănâncă tărâţe ca nişte guguştiuci flămânzi din palma Împăratului, asta doar pentru a nu le fi deconspirate afacerile murdare săvârşite pe când se dădeau păuni de Guranda. Atenţie, nu toate… drumurile duc în rai, chiar dacă te dai mare specialist în proiecte privind plombarea lor! Acest aspect îl vizează în mod direct pe domnul Cristian Achiţei.
Da, PDL-ul e deja pe tobogan, nu văd să mai poată fi salvat, e în cădere liberă, brânciul a venit din interior. Mulţi au fost, puţini au rămas, unde mai pui că mai sunt şi care joacă la două capete. Trist e că unii chiar au funcţii de conducere la nivelul partidului. S-a ajuns la un „joc îmbârligat”, se suspectează între ei fără a avea vreunul curajul să rupă pisica şi să pornească din nou motoarele partidului. Mă aşteptam ca la şedinţa BPJ de vineri să se fi lăsat cu sancţiuni şi cu demiteri. N-a fost decât un foc de paie aţâţat tot de cei cu musca pe căciulă şi stins într-un mod amical de preşedintele Cătălin Flutur. Şi apoi, nici opoziţie nu mai fac, rar mai chiţcăie câte unul, dar fără a avea ecou în spaţiul public. Iaca, puterea a început să gâfâie, nimeni nu încercă să-i pună piedică şi s-o trezească la realitate.
Lucian ALECSA
