Botoșaniul începe în sfârșit să intre în rândul orașelor civilizate din România care renunță la garajele construite pe domeniul public. Realizând că nu au încotro, cetățenii care locuiesc în strada Primăverii au început să și le dărâme singuri pentru a profita de oferta Primăriei și a obține un loc de parcare.
Stradela dintre artera menționată și internatul Colegiului Național Mihai Eminescu era joi la amiază un șantier.
Aproximativ jumătate dintre garaje deja nu mai existau, altele erau în curs de dezasamblare.
Lucrau câteva echipe de muncitori, dar și mai mulți minoritari.
Foarte interesați de fierul rămas, aceștia din urmă au venit inclusiv cu un flex și tăiau tot ce puteau.
În același timp, alți membri ai comunității se ocupau de transport, venind cu autoutilitare în zonă.
Unul dintre romi a povestit reporterului Botoșăneanul că s-a deplasat tocmai de la Verești pentru a colecta fier de la garajele din spatele străzii Primăverii, în timp ce o membră a etniei se interesa dacă se mai dărâmă și prin alte locuri.
Dezafectarea garajelor din această parte a orașului a confirmat ceea ce se vorbește de cel puțin două decenii. O bună parte a acestora erau folosite pentru orice, numai pentru adăpostirea mașinilor nu.
Unele dintre garaje aveau beciuri, altele șanțuri pentru repararea automobilelor.
Dintr-un alt garaj o botoșăneancă, supărată că este fotografiată, căra plase pline cu cărți, iar în altele se puteau vedea o mulțime de obiecte care în mod normal nu au ce căuta în asemenea spații, de la haine și scaune la umbrele, de la frigider la pom artificial de Crăciun, de la birouri la colecții de mărțișoare. Asta pe lângă covoare, fotolii, sticle, doze de bere și chiar navete.
Ritmul accelerat cu care se lucrează în zonă, după luni la rând de refuz și chiar proteste ale cetățenilor cu garaje din acea parte a urbei, a fost generat de notificările pe care Primăria Botoșani le-a trimis pe 27 februarie pentru demolarea construcțiilor.
Municipalitatea le-a acordat un termen de 30 de zile pentru operațiune, iar cei care se conformează vor primi un loc de parcare fără să mai participe la licitație.
În schimb, cei care nu și le dărâmă singuri, vor trebui să suporte costurile cu înlăturarea garajelor întrucât treaba va fi efectuată de Primărie.
„La sfârșitul acestei luni expiră termenul pe care l-am dat cetățenilor pentru conformarea voluntară în ceea ce privește demolarea garajelor. În funcție de numărul de garaje care vor rămâne în picioare, luăm decizia dacă facem licitație pentru demolarea lor sau putem dezafecta aceste garaje cu ajutorul colegilor de la Direcția de Servicii Publice”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani.
Pe locul garajelor, Primăria Botoșani va amenaja spații de parcare și un loc de joacă.
Astfel, după ce terenul va fi adus la cota zero, ori se va organiza o licitație pentru amenajarea zonei, ori întreaga suprafață va fi reabilitată prin contractul de întreținere străzi cu SC Conrec SA și procedura de achiziție publică va fi făcută doar pentru terenul de joacă din zonă.
Așa cum ani buni s-a spus că, de fapt, garajele din zonă au în bună parte o altă utilitate decât cea pentru care au fost construite, la fel pentru unele dintre cele construite în apropierea Pieței Viilor se vorbește că, în realitate, sunt folosite de fapt pentru depozitarea mărfurilor de către comercianții din zonă și nicidecum pentru adăpostirea automobilelor. Iar acest zvonuri sunt alimentate și de faptul că mai mereu parcările din zonă sunt ocupate la capacitate maximă.
Desființarea bateriei de garaje din Primăverii este doar începutul, municipalitatea urmând să dezafecteze și acest tip de construcții din alte cartiere.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024