Primul care a vorbit a fost Cosmin Petruescu, antrenorul secund al ACS Poli Timişoara.
„Vreau să felicit în special echipa noastră pentru dăruirea care a avut-o, în special din momentul în care a rămas în inferioritate numerică. Ştiam de la început că este un meci echilibrat, aşa a şi fost, în ciuda diferenţei numerice din teren din cauza celor două eliminări, a fost un meci extrem de echilibrat din care cred eu că meritam să obţinem cel puţin un punct după cum a decurs jocul”, a spus
Cosmin Petruescu.
Horror pe Municipal, căpitanul FC Botoşani cu faţa plină de sânge – FOTOGALERIE
Secundul a mai sus că echipele din teren au fost apropiate valoric însă la momentul în care echipa sa a rămas în nouă oameni, riscul a atins cote maxime care s-au concretizat prin ocaziile de la poarta lui David Lazar. Antrenorul secund nu a comentat maniera de arbitraj.
„Sunt alţii îndreptăţiţi să o facă, dacă au fost sau nu corecte, asta rămâne să analizeze comisia. Nu pot să mă pronunţ nici în privinţa eliminărilor, nici a fazei dubioase din care am înţeles că puteam să obţinem o lovitură de la 11 metri. Sunt alţii în măsură să o facă”, a mai spus
Cosmin Petruescu.
De Ziua Femeii s-a spart pompa cu fete pe stadion – FOTOGALERIE
Secundul a mai spus că pentru prima parte a jocului în care Timişoara încă juca cu 11 jucători strategia a fost cu totul alta, iar jocul ar fi luat o altă turnură.
„Ştiam de experienţa jucătorilor de la gazde, Croitoru, Hadnagy, au fost şi câţiva jucători noi pe care i-am văzut meciul trecut, Vertelis, Stojkov, Ivanovs dar nu ne-au surprins cu nimic din punct de vedere tactic, a fost momentul de început ezitant al nostru şi din păcate nu am reuşit în primele 20 de minute să scoatem mai mult”, a mai declarat
tehnicianul.
Acesta şi-a încheiat declaraţiile prin a spune că acest campionat este unul extrem de echilibrat din punctul de vedere al rezultatelor înregistrate mai ales în partea a doua a sezonului competiţional.
(G.E.)
CITEŞTE:
ACUM: Meci cu soare pe Municipal, jucătorii au ieşit la încălzire – FOTOGALERIE