Contre în Consiliul Local la punctul de pe ordinea de zi cu privire la Summer Fest 2013. Consilierii locali au respins prin vot proiectul de hotărâre în forma înaintată de iniţiator şi au aprobat varianta la care au fost adăugate două amendamente.
Iniţiatorul a propus ca Festivalul Verii din acest an să fie desfăşurat în Bulevardul Mihai Eminescu, locaţie similară celei de anul trecut şi a inclus în proiectul de hotărâre şi o serie de cheltuieli estimative pentru susţinerea acestei acţiuni. Proiectul a fost amendat de consilierii PNL şi PDL care au cerut schimbarea locaţiei optându-se pentru centrul istoric al oraşului iar cheltuielile să fie exclusiv din sponsorizări.
După mai multe interpelări în care aleşii locali au argumentat motivele pentru care s-au împotrivit actului înaintat de iniţiator, s-a trecut la vot. Prima variantă a fost de votare a proiectului iniţial unde au fost 5 voturi pentru, 9 împotrivă şi 4 abţineri. Varianta cu cele două amendamente a trecut cu 13 voturi pentru, 4 împotrivă şi 1 abţinere.
Balanţa a fost înclinată de liberalii din CL care au avut astfel ocazia să întoarcă „serviciul” cu scoaterea de pe ordinea de zi cu proiectului privind repartizarea unui sediu pentru Organizaţia Municipală a PNL.
REVENIM CU MAI MULTE DETALII DESPRE SUMMER FEST
CITEŞTE:
Pregătiri „de miliarde” pentru Summer Fest 2013 - AFLĂ data şi locaţia