Un tânăr din Botoșani, care s-a urcat băut la volan a fost oprit în trafic de polițiștii rutieri și sancționat cu dosar penal.
Luni, 17 septembrie 2018, poliţiştii Biroului Rutier Dorohoi aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe drumul judeţean DJ 291 C, au depistat pe raza localităţii Iezer un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din comuna Hilişeu.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea alcoolscopică, rezultând valoarea de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind ulterior condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024