Pentru ca activitatea medicală a Spitalului Judeţean Mavromati să se desfăşoare în bune condiţii până la finele acestui an conducerea unităţii depune eforturi pentru suplimentarea contractului cadru încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS).Dat fiind faptul că pentru ultimul trimestru, potrivit şefilor din spital, nu sunt bani nici măcar pentru plata salariilor, aceştia vor întreprinde acţiuni în vederea remedierii situaţie şi a redresării financiare.
”Se vor face demersuri legale la forurile competente, la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Botoşani, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Direcţia de Sănătate Publică, Ministerul Sănătăţii în vederea suplimentării bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului pentru semestrul doi al anului. Este vorba de diferenţa de la contract” , a declarat
Ioan Asaftei, directorul adjunct al unităţii medicale.
Nu în ultimul rând, acesta a menţionat că vor începe demersuri şi pentru obţinerea finanţării de la bugetul de stat a cheltuielilor pentru Centrul de Primiri Urgenţe de la Secţia de Pediatrie. Aceasta având în vedere că în 2012 cheltuielile au fost de peste 922.000 de lei, iar în primul semestru din 2013 s-au ridicat la aproape 590.000 de lei, fiind suportate din veniturile aferente contractului cu
CAS Botoşani.
CITEŞTE:
ŞOC de la Iliuţă cu salariile angajaţilor din Spitalul Judeţean