Un om de afaceri din Botoșani, condamnat la începutul anului 2014 la trei ani de închisoare cu suspendare într-un dosar de evaziune fiscală, intră din nou în atenția oamenilor legii.
Emil Rotariu, cercetat alături de patroana firmelor Crisandi SRL și Emrro Impex SRL, Dorina Dumitraș pentru evaziune fiscală, a scăpat la momentul condamnării cu trei ani de închisoare cu suspendare, în timp ce pentru șefa celor două afaceri, s-a dispus sentința de închisoare cu executare.
Mâine, 18 august 2015, pe rolul Tribunalului Botoșani se află un dosar prin care se solicită confirmarea redeschiderii penale în cazul lui Emil Rotariu, pe care magistrații trebuie să o judece la primele ore ale dimineții.
Dorina Dumitraș și complicele ei, Emil Rotariu, au fost obligați de instanță în anul 2014, să plătească bugetului de stat, în solidar cu societățile pe care le administrau, mai bine de 600.000 lei, plus dobânzi și penalități.
(C.B.)
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu sprijină producătorii locali din Ștefănești
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Fost jucător de la FC Botoșani, anchetat de Poliție pentru agresiune: REACȚIA soției
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Un botoșănean declarat cea mai obedientă slugă a lui Ceaușescu, dormea la ușa dictatorului
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024