Tragedia s-a petrecut în această dimineață, în timp ce femeia din Botoșani participa la o slujbă oficiată la Biserica „Sfânta Treime” din municipiu.
Botoșănencei i s-a făcut rău iar ceilalți enoriași au sunat de urgență la numărul unic de urgență 112.
Un echipaj de terapie intensivă a ajuns în zona Capătul liniei 1 unde se află biserica pentru preluarea pacientei.
„Echipajul de terapie intensivă mobilă a fost solicitat pentru o pacientă în vârstă de 74 de ani, sex feminin, care era la o biserică. Pacienta a fost găsită în stop cardiorespirator. S-au instituit imediat manevre de resuscitare, s-a administrat un șoc electric, a fost preluată și transportată în serviciul de urgență unde s-au continuat manevrele de resuscitare. În final s-a declarat decesul”,
dr. Ramona Guraliuc, șefa Unității de Primiri Urgențe (UPU) Botoșani
Ritmul în care a fost găsită pacienta a fost de fibrilație ventriculară din acest motiv fiind nevoie de administrarea șocului electric.
Ulterior pacientei i-au fost aplicate manevrele de resuscitare cu administrare de adrenalină, masaj cardiac și ventilație.
Din nefericire, femeia s-a stins în brațele medicilor, în ciuda eforturilor depuse pentru a fi readusă la viață.
Sancțiuni și confiscări pentru transportul ilegal de lemn în comuna George Enescu
Andreea Coțovanu
Jul 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Jul 26, 2024
Școală de vară organizată de Parohia „Izvorul Tămăduirii” din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Jul 26, 2024
CLIPUL ZILEI despre meciul cu Farul Constanța, primul pentru Liviu Ciobotariu pe bancă
Gabriela Erdic
Jul 26, 2024
COD GALBEN de furtuni la Botoșani: Localitățile vizate
Andreea Coțovanu
Jul 26, 2024