Vineri, 30 septembrie, aproape de ora 16:00. Mai mulți puradei joacă barbut rezemați de gardul Bisericii Uspenia. O femeie romă îi ”supraveghează” cum își împart bancnote de 1 leu, în funcție de cum cad zarurile. Se iscă o ceartă în limba romani, unul dintre ei smulge mai multe bancnote și fuge. Cei rămași în urmă, de nervi, iau la țintă coșul de gunoi și cară picioare poate îl pun totuși la pământ.
După mai bine de două săptămâni de zile de când a intrat în vigoare planul de intervenție al prefectului Dan Nechifor, lucrurile în Centrul Vechi sunt neschimbate.
Nici un comunicat de la Inspectoratul de Poliție Județean, printre cele multe trimise zilnic, privitor la acțiunile din Centrul Vechi.
Nici de la Inspectoratul Județean de Jandarmi.
De la Poliția Locală, de asemenea, nici un semn, nici o dată avansată pentru deschiderea postului din Centrul Vechi, nici o imagine surprinsă în această zonă. NIMIC.
Și la Primărie e tăcere pe acest subiect.
Prefectul a mai convocat o ședință pentru săptămâna viitoare. De această dată pentru a se prezenta o situație cu numărul exact al oamenilor care locuiesc cu acte în Centrul Vechi, fie ei chiriași sau proprietari. Și cu ”vizitatorii”, bineînțeles
”Acum sper să fi reușit să îi inventarieze pe toți, să îi identifice. Săptămâna viitoare am convocat o ședință pentru prezentarea acestei baze de date, ca urmare a raziilor. În fiecare patrulare există și o persoană de la Evidența Populației pentru a vedea calea pe care o voi urma, ori HCL prin care să li se pună în vedere să părăsească zona, ori varianta cu situațiile de urgență, pentru că există și o posibilitate de genul acesta”
Dan Nechifor, prefectul județului
Situație de urgență ar însemna intervenția, cel mai probabil a jandarmilor de la Bacău, pentru dispersarea grupurilor.
Până atunci rămân aproape 3.000 de ”fraieri” care au crezut că pot schimba ceva dacă semnează petiția online. Lista rămâne totuși deschisă AICI
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024