Controlul a avut loc pe drumul Mihăileni - Cândești, polițiștii de frontieră constatând că botoșăneanul de 43 de ani a încălcat o dispoziție anterioară a oamenilor legii.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat în trafic un bărbat care conducea un autoturism ce figura în bazele de date cu înmatricularea suspendată temporar.
În data de 9 septembrie, în timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iaşi a oprit în trafic pentru control, pe comunicaţia Mihăileni - Cândeşti, un autoturism marca VW Sharan, cu număr de înmatriculare specific Lituaniei, condus de cetăţeanul român A.C., în vârstă de 43 ani, domiciliat pe raza judeţului Botoşani.
Cu ocazia efectuării controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date cu înmatricularea suspendată temporar din data de 18 iulie 2019.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bărbat din județul vecin, băgat după gratii la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Pompierii botoșăneni la datorie în Duminica Floriilor
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024