Un bărbat în vârstă de 50 de ani a ajuns la spital după ce a fost victima unui accident rutier.
Un bărbat de 32 de ani din oraşul Săveni care se deplasa ieri în calitate de conducător auto pe drumul naţional DN 29, pe raza localităţii Ungureni, a surprins şi accidentat un biciclist de 50 de ani, care circula pe aceeaşi direcţie, fără a purta îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante şi fără ca bicicleta să fie echipată cu lumini.
În urma impactului a rezultat rănirea biciclistului, acesta fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Ambele persoane implicate în accident au fost testate alcoolscopic, rezultatul fiind negativ în cazul conducătorului auto, respectiv 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul biciclistului. Oamenii legii au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, ce va fi soluţionat conform procedurilor legale în vigoare.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024