Mii de botoșănence beneficiază de indemnizația pentru creșterea copilului.
La nivelul județului, vorbim astfel de 2.787 de mame cu copii mici. Practic pentru aceste persoane s-a plătit suma de 4.344.233 lei. Asta conform ultimei statistici din luna iulie.
Majoritatea beneficiarelor sunt însă la indemnizația minimă, adică încasează suma de 1.250 de lei.
Există totuși câteva mămici mai norocoase, care beneficiază de o sumă frumușică de la stat. Iar plățile se fac prin intermediul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS).
„Practic la indemnizația maximă de 8.500 de lei avem nouă mămici. Dar mai avem două beneficiare care iau 9.750 de lei pentru că au gemeni respectiv un copil în adopție”,
Sebastian Tocariu, director AJPIS.
De asemenea, trei botoșănence iau între 8.000-8.500 de lei, iar șapte dintre ele între 7.000 – 8.000 de lei.
Numărul „mămicilor de lux” de la Botoșani se poate spune că este în creștere având în vedere că anul trecut în aceeași perioadă erau doar patru astfel beneficiare.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Medic oncolog scăpat de închisoare după ce a luat șpagă de la 280 de pacienți
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Iftime: Lopes e în lista scurtă la FCSB
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
ISU Botoșani: Încă un post scos la concurs, din sursă externă
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
O echipă de tradiție a încercat să-l „fure” pe Bogdan Andone de la FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024