Mai multe obiective din Botoșani sunt considerate monumente istorice deși ele practic nu mai există de ani buni.
Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Botoşani, Dănuţ Huţu, susţine că deși a înaintat mai multe adrese pentru a fi radiate, acest lucru nu s-a întâmplat.
“ Începând de anul acesta vom începe demersurile pentru reactualizarea listei monumentelor istorice care se va finaliza în 2020 dar acțiunile vor începe cu doi ani înainte, pentru că este vorba de includerea unor noi obiective sau radiere, fiind vorba de monumente dispărute de 20-30 de ani şi care din motive pur administrative, aş zice chiar de indolenţă a unor funcţionari, nu au fost şterse din lista monumentelor”,
Dănuț Huțu, director Direcția pentru Cultură
Și sunt, printre multe altele, două astfel de cazuri cunoscute la Botoșani.
„Este o bisericuţă la Hăneşti care a dispărut şi a rămas un fel de magazie în cimitir şi care fugurează pe lista monumentelor pentru că, cei de la Bucureşti nu au şters-o. Am trimis în vreo trei rânduri note de constatare că a dispărut, am arătat fotografia, dar nu a dispărut şi aceste demersuri trebuie finalizate pentru că nu se cuvine ca lucruri care au dispărut din motive obiective sau mai puţin obiective să rămână în continuare. La fel mai este o bucată dintr-un corp dintr-o clădire din Centrul Vechi care a dispărut într-u incendiu în anii 1980 și nu a fost radiat ”,
Dănuț Huțu, director Direcția pentru Cultură
Șeful Direcției pentru Cultură a declarat că există o propunere în care să se realizeze un registru electronic a monumentelor istorice pentru a se realiza o evidență mult mai ușor.
Zilele în care oamenii sunt chemați la urne: CALENDARUL alegerilor
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Jandarmii vor fi în stradă să păzească botoșănenii de 1 mai și de Paște
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
PROGRAMUL după care vor circula autobuzele Eltrans în minivacanță
Oana Sava
May 01, 2024
Elevii de la Laurian, premii și mențiuni obținute la olimpiada de franceză
Gabriela Erdic
May 01, 2024
Sens unic cerut de taximetriștii botoșăneni în municipiul Botoșani, aprobat de Primărie
Gabriela Erdic
May 01, 2024