Ştiri
Căruță făcută bucăți de o mașină, un cal a murit: Avea 100 – 110 km/hGALERIE FOTO

Un cal a fost omorât, iar o căruță a fost distrusă în totalitate într-un accident care a avut loc vineri seară pe drumul Păltiniș – Darabani.

Totul s-a întâmplat într-o curbă deosebit de periculoasă.


Șoferul unei furgonete Mercedes a intrat în depășirea atelajului hipo, ar fi observat târziu că din față vine o altă mașină și nu a mai avut timp suficient nici să termine manevra, nici să reintre pe sensul său de mers.


A încercat să revină și a lovit căruța, pe care a distrus-o în totalitate.


Ca prin minune, căruțașul și nevasta acestuia au scăpat fără răni grave, refuzând de altfel transportul la spital.


În schimb, unul dintre cei doi cai a murit.


„Venea de la vale, avea viteză. L-am observat, i-am făcut semn, a pus frână și a intrat în noi. A aruncat calul în față, iar noi ne-am trezit sub mașină. În căruță eram două persoane. Un cal a decedat. Avea viteză, 100-110 km/h. A încercat să ne depășească, venea o mașină din față și nu a mai avut timp. Noroc că noi eram mult pe margine”, a spus căruțașul pentru Glasul Nordului.


Producerea evenimentului rutier ar fi fost favorizată de soarele orbitor de apus.


Nici șoferul și nici căruțașul nu consumaseră băuturi alcoolice.

 

loading...
Căruță spulberată de un VW, apel la 112 pentru o persoană inconștientă – GALERIE FOTO
O nebunie de accident în Calea Națională – CUM a ajuns o mașină fără șofer să izbească un Passat – GALERIE FOTO

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
ATENȚIE în trafic, polițiștii au camere video pe uniforme: Le veți vedea, vă vor “vedea” și ele
Ministerul Afacerilor Interne anunță o schimbare radicală în Poliția Română.
PSD: Cabinete medicale școlare dotate în unitățile de învățământ din Botoșani și controale gratuite pentru botoșănenii din comunitățile vulnerabile
În Guvernarea PSD au fost realizate investiții în sistemul de sănătate.
PROGRAMUL și operațiunile care se vor derula în Punctul de lucru secundar pentru permise auto și înmatriculări de la Dorohoi
Începând cu data de 22 Septembrie 2020, devine operațional la Dorohoi Punctul de lucru secundar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
USR-PLUS Botoșani: Simona Petrovici, pentru un Văculești european
Simona Petrovici, candidat USR-PLUS pentru Primăria Văculești, are 35 ani și a absolvit Litere și Științe ale Comunicării. Are doi copii și activează în învățământ.
Cine spune că nu vin banii europeni la Botoșani? Centru pilot cu peste 300 de locuri noi în Penitenciar
Proiectul "Correctional" are un buget de 31 milioane euro şi este gestionat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
”S-au văzut dinainte calificaţi”: Mirel Rădoi îi critică pe botoșăneni după meciul de joi, ce spune despre comportamentul lui Croitoru
Postura de antrenor presupune nu doar pregătirea echipei, ci și un antrenament psihologic pentru a evita ieșirile din timpul meciurilor.
Roxana Florentina Țurcanu, candidat ALDE la Primăria municipiului Botoșani: ”Să deschidem larg ochii și să vedem situația în care suntem!”
Roxana Florentina Țurcanu îi îndeamnă pe botoșăneni să privească cu realism situația din municipiu și să aibă curajul să provoace schimbarea clasei politice actuale.
MĂRTURISIREA emoționantă a unui dascăl din Botoșani: La vârsta mea, cu atâta experienţă, nu mi-am imaginat…
Cu peste 40 de ani petrecuți la catedră, un dascăl botoșănean mărturisește că a avut parte de cel mai greu început de an școlar din întreaga carieră.
Cătălin Silegeanu: Merităm un oraș viu, din care să nu ne mai plece copiii
Candidatul independent la Primăria Municipiului Botoșani atrage atenția asupra faptului că din ce în ce mai mulți tineri care pleacă la studii nu mai revin în orașul natal.
Loading...
Vernisaj cu parlamentari și ambasador la Botoșani - FOTO
Pe simeze vor fi expuse lucrări de artă plastică și fotografii.
Nelu Tătaru a anunțat că școlile se închid timp de TREI zile
Ministrul Sănătății a declarat, joi, că se vor face dezinfecții în școlile în care se va desfășura procesul electoral, înainte și după alegeri.
Stadion de toată rușinea, zero șanse să jucăm cu Tottenham la Botoșani: Observatorul UEFA ne-a făcut de râs
Dacă trece de Shkendija, FC Botoșani poate da peste marele Tottenham, însă meciul nu va avea loc la Botoșani, în ciuda tuturor eforturilor moldovenilor.
Iluminat public modern într-o comună din Botoșani, autoritățile locale au primit peste 500.000 de lei pentru becuri LED
Autorităţile locale dintr-o comună botoşăneană investesc peste 500.000 de lei în iluminatul satelor.
Alegătorii cu febră vor putea să voteze în niște cabine speciale: Anunțul ministrului Tătaru
Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a anunţat că, în ziua votului, dacă alegătorul are temperatură peste 37,3, este prioritar şi va merge către o urnă şi cabină de vot dedicată.
Loading...
Hram la o mănăstire din Botoșani, slujbă oficiată de PS Calinic Botoșăneanul
Miercuri, 23 septembrie, Mănăstirea Gorovei se îmbracă în haina de sărbătoare prin prăznuirea Hramului Icoanei făcătoare de minuni a Sfântului Ioan Botezătorul!
Frații Dedeman, investiție pe pandemie în valoare de 29 de milioane de euro
Frații Dedeman au dat lovitura. Conform unui comunicat al comerciantului, aceștia au înregistrat o nouă victorie în urma unei investiţii în valoare de 29 de milioane de euro.
Mihaela Huncă, candidat Pro România la preşedinţia Consiliului Judeţean Botoşani:  Mă voi ocupa cu prioritate de drumul județean strategic neglijat ani la rândul
 Voi trece de urgenţă la reabilitarea drumurilor judeţene care acum arată ca după bombardament!  Infrastructura modernă este vitală pentru creşterea economică, și implicit pentru bunăstarea oamenilor”. 
Focar la un centru social din Botoșani, șase persoane infectate cu COVID transportate la spital
Șase persoane au fost fost internate. 
ASTĂZI: Botoșaniul, printre județele cu cele mai puține noi cazuri de COVID – SITUAȚIA pe țară
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a transmit situația pe județe în ceea ce privește cazurile noi de COVID.
Iftime, înaintea partidei din Europa League: Nu avem experiența acestor meciuri; sper să depășim emoția
FC Botoșani o va întâlni pe Shkendija în turul 2 preliminar al Europa League.
Șoferii de dube sunt cei mai agresivi și mai periculoși participanți la trafic. DUBĂILĂ circulă fără să țină cont de lege, de restricții sau de starea drumului. Dacă apuci să te ferești, e bine, dacă nu...
19 octombrie 2019, 11:38
melimeloparis.ro%20
Sondaj
Pe cine votați la Primăria Botoșani?
Gheorghe Ciubotaru - PMP
Cosmin Andrei - PSD
Liviu Toma - Pro România
Roxana Țurcanu - ALDE
Cătălin Flutur - PNL
Corina Dănuță - PPUSL
Marcel Gheorghiță – USR-PLUS
Cătălin Silegeanu - independent
Altul
Declaraţia zilei
„Dacă mai urmează încă un an la fel de secetos, atunci lucrurile se complică foarte mult. Dacă urmează doi ani la fel de secetoşi şi noi suntem la acelaşi nivel al infrastructurii de irigaţie, lucrurile se complică foarte ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8595 lei
USD
Dolarul SUA
4.1198 lei
CHF
Francul elveţian
4.5228 lei
GBP
Lira sterlină
5.3445 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9334 lei
XAU
Gramul de aur
257.1520 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2462 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3469 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0064 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1196 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1816 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6532 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.