Ştiri
Ciobotariu și-a scos fiul din play-off: Sunt trist pentru Denis, dar sunt fericit pentru mine

Dinamo Bucureşti nu mai are vreo şansă să ajungă în play-off după ce a fost învinsă chiar pe propriul pe teren propriu de formația antrenată de Liviu Ciobotariu. 

La final, antrenorul moldovenilor a analizat la cald disputa din Ştefan cel Mare.

"Sunt epuizat, am trăit la maximum acest meci. Mă bucur că am câştigat, am fost foarte bine organizaţi. Am anticipat că Dinamo va veni peste noi. Am încercat să le blocăm spaţiile şi să mergem pe contra-atac. Îmi felicit jucătorii pentru devotament, pentru faptul că am reuşit să întoarcem rezultatul. Nu e uşor cu Dinamo, în faţa unui public minunat", a spus Liviu Ciobotariu după Dinamo - FC Botoșani 1-2.

Cu victoria din Ștefan cel Mare, FC Botoșani a urcat pe loc de play-off. Pe moldoveni îi așteaptă însă două meciuri de foc: cu Gaz Metan și Viitorul. 

"Nu va fi uşor să rămânem aici. Trebuie să fim cu picioarele pe pământ pentru că ne mai aşteaptă două meciuri foarte importante, cu Gaz Metan şi Viitorul. Ne bucurăm azi şi mâine de această victorie, dar de marţi începem să pregătim următoarea partidă"

 

Liviu Ciobotariu a lăudat jocul lui Dinamo

 

Deși echipa sa a scos practic Dinamo din lupta pentru play-off, Ciubotariu a ținut să laude jocul lui Dinamo, echipă în tricoul căreia a câștigat și un titlu de campion pe vremea când era fotbalist.

"Dinamo arată foarte bine, e mult schimbată de la venirea lui Rednic. Are jucători foarte buni, iar noi am avut şi şansă în multe momente. Noi venisem să închidem spaţiile, ştiam că ei se vor arunca în atac pentru că au nevoie de un succes" a precizat, citat de Digisport, Ciobotariu.

Antrenorul lui FC Botoșani mai are un regret. A câștigat împotriva echipei la care evoluează fiul său, Denis Ciobotariu.

"Soţia cred că a ţinut cu Denis. A fost o chestie bizară, să joci împotriva copilului tău. Nu pot să mă bucur de nereuşita lui. Nu am vorbit toată săptămâna cu Denis, nu am vrut să îl pun sub presiune pe copil. Sunt trist pentru el, dar sunt fericit pentru mine" a mai precizat Liviu Ciobotariu după Dinamo - FC Botoșani 1-2
 

loading...
Este rușinos și trist - Rednic după ce Botoșaniul a scos Dinamo din cursa pentru play-off
FC Botoșani dă marea lovitură cu Dinamo în capitală și urcă pe loc de play-off - VIDEO

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
RUPERE de nori la Botoșani: Curți inundate, intervin pompierii, 5 apeluri înregistrate la 112
Pompierii din Săveni intervin în aceste momente în localitatea Bozieni.
Comunicat USR Plus în ultima zi de campanie: Mergeți la vot! Nu-ți lăsa soarta pe mâna altora
Am împărțit cu voi toate momentele prin care am trecut în această campanie, atât de-a lungul caravanei, când am străbătut toată țara, cât și aici, pe pagina noastră.
Italienii au pus ochii pe Ongenda - RĂSPUNSUL lui Iftime
Hervin Ongenda este probabil cel mai tehnic jucător de la FC Botoșani, iar prestațiile micuțului mijlocaș ofensiv nu au fost trecute cu vederea. 
Doctorița intrată în politică, declarație din sediul partidului: ALDE susține sistemul sanitar
Medicul Daniela Babei a fost prezentă vineri, 24 mai 2019, la conferința organizată la sediul  ALDE Botoșani.
Liberalii au îngălbenit parcul și Primăria, au adulmecat victoria și și-au bătut pe umăr primul președinte – FOTO&VIDEO
Reprezentanții PNL Botoșani au marcat încheierea campaniei electorale aferentă alegerilor europarlamentare printr-o acțiune care coincide și cu împlinirea a 144 de ani de la înființarea acestui partid.
ATENŢIE, botoşăneni! Mesaj de la o instituţie: Feriţi-vă de aceste insecte!
Feriţi-vă cât se poate vara aceasta de insecte.
Mincă și echipa, val de mesaje către botoșăneni: E momentul să dăm un vot conștient
În cadrul unei conferințe de presă, conducerea ALDE Botoșani a transmis mai multe mesaje către botoșăneni.
Grenadă descoperită în curtea unui botoşănean – GALERIE FOTO
Descoperire mai puţin obişnuită, vineri în judeţul Botoşani. Un bărbat a găsit un element de muniţie chiar în propria curte. Realizând pericolul, acesta a solicitat ajutorul pirotehniştilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al judeţului Botoşani.
ANUNȚ Convocare ședință ordinară Consiliul Județean Botoșani
Președintele Consiliului Județean Botoșani, în conformitate cu prevederile art. 94 alin. (1) şi (3) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările ulterioare, convoacă Consiliul Judeţean în şedinţă ordinară, pentru data de 30 mai 2019, ora 10:00, în sala de şedinţe a Palatului Administrativ.
Misiune specială pentru poliţişti botoşăneni, la două unităţi şcolare din municipiu – FOTO
Mai mulţi elevi botoşăneni au dat joi ochii cu poliţiştii.
Comunicat USR: Botoşănenii vor o Românie pro-europeană, democrată, guvernată fără penali şi fără hoţie
"A fost o lună de campanie. Am colindat tot judeţul Botoşani, indiferent de vreme am fost prezenţi pe străzile orașelor și pe ulițele satelor. Am întâlnit oameni bucuroşi să stea de vorbă cu noi. "
Şofer din Botoşani pus sub control judiciar – GREŞEALA comisă
Un conducător auto, în vârstă de 41 de ani, a gafat-o rău de tot în trafic.
Mihaela Huncă, MESAJ din sediul partidului: Buturuga mică, răstoarnă carul mare
Coordonatorii Pro România Botoșani au susținut vineri o conferință de presă în care au îndemnat cetățenii să iasă la vot.
Tânăr botoşănean „ridicat” cu mascaţii de acasă
Poliţiştii l-au imobilizat şi l-au condus la Poliţie.
Dealer de droguri săltat de poliţişti de pe stradă din municipiu
Un botoşănean, în vârstă de 32 de ani, a fost arestat de poliţişti direct de pe stradă.
PNL la Botoşani face campanie electorală cu bani negri (PE) – GALERIE FOTO
PSD Botoșani a anunțat astăzi că a descoperit la nivelul întregului județ, materiale de propagandă electorală realizate și asumate de PNL, fără a avea imprimate pe acestea denumirea operatorului economic care le-a realizat, codul unic de identificare și tirajul, așa cum se prevede la articolul nr. 36, alineatele nr. 2 și nr. 3 și articolul nr. 34, aliniatul nr. 13 din Legea nr. 334 din 17 iulie 2006 (republicată) privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.
14 botoşăneni amendaţi de jandarmi pentru un hobby ilegal - FOTO
O acțiune executată ieri dimineață de jandarmi s-a finalizat cu aplicarea a 14 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2100 de lei.
Primarul Cătălin Flutur, mesaj pentru pompierul campion al Botoşanilor: Este absolut impresionant ce face acest om
Succes de prestigiu obținut de botoșăneanul Iulian Rotariu în Australia. Acesta a câștigat ultramaratonul de 520 de kilometri de la Antipozi, cu un timp final de 57 de ore și 5 minute. 
Zeci de şcoli din Botoşani reabilitate degeaba: Sălile vor rămâne în curând goale
În judeţul Botoşani, zeci de unităţi de învăţământ din mediul rural au fost reabilitate în ultimii ani cu fonduri guvernamentale. Majoritatea clădirilor sunt aproape goale fiindcă numărul de elevi a scăzut dramatic.
Comunicat Mihaela Huncă, deputat de Botoșani, membră Pro Romania: Votaţi Pro România!
“Dragi botoșăneni, mai sunt două zile până la deschiderea secțiilor de votare! Dacă v-ați săturat de minciuni, dacă sunteți nemulțumiți de ceea ce se întâmplă acum în România, vorbiți cu toți prietenii voștri și îndemnați-i să iasă la vot. Acum este momentul nostru! Acum putem fi Pro România! Uniunea Europeană este despre fiecare dintre noi!."
Sondaj
Vă place Parcul Cornișa?
Da
Nu
Încă nu am fost acolo
Declaraţia zilei
”Vom primi o sumă importantă de bani de la Ministerul Sănătății pentru achiziția de aparatură medicală. Noi am făcut o listă foarte mare la începutul anului și nu ne-am așteptat să primim așa de mult. Cu aparatura asta ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7612 lei
USD
Dolarul SUA
4.2560 lei
CHF
Francul elveţian
4.2429 lei
GBP
Lira sterlină
5.3976 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8834 lei
XAU
Gramul de aur
175.4191 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2371 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4596 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9369 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1633 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1842 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6376 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.