Județul a fost reprezentat la Conferința Județeană Interdisciplinară “Pentru TINEri”, de vicepreședintele instituției, Dorin Birta.
Șeful de la Consiliul Județean, originar din Dorohoi a fost de părere că, autoritățile sunt obligate să ajute la dezvoltarea frumoasă a tinerilor care vor clădi viitorul acestei țări.
”Este într-adevăr o inițiativă benefică a comunității locale, mă bucur că la nivelul comunității se dezvoltă un asemenea proiect de promovare a învățământului european. Cred că dialogul dintre noi și voi tinerii, de aici de față este un moment propice pentru a ne expune punctele de vedere cu privire la viitorul nostru”,
Dorin Birta, vicepreședinte CJ Botoșani
Nu în ultimul rând, vicepreședintele CJ spune că relația dintre instituții și cetățenii, mai ales cei tineri, trebuie să fie una cimentată și durabilă.
”Mi-aș dori ca acest dialog între autorități și voi să nu se oprească aici, după aceste uși, îmi doresc ca orice idee, proiect pe care îl aveți, dacă se poate, să conducă această comunitate, această societate spre mai bine, trebuie să comunicăm. Oricând aveți ușa deschisă la CJ, fiecare idee bună o vom pune în practică”,
Dorin Birta, vicepreședinte CJ Botoșani
După alocuțiunile șefilor de instituție s-a trecut la etapa non-formală în care tinerii discută cu argumente pe temele structurate pentru acest eveniment.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024