Nașterea Domnului a fost vestită astăzi de grupuri de colindători.
Corul Bisericii Sfântul Ioan, al elevilor de la Liceul Pedagogic și cel al Copiilor de la Fundația „Hand of Help” au colindat la Palatul Administrativ, fiind primiți de președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, de vicepreședintele Bogdan Dăscălescu, administratorul public Cristian Nistor și de angajați ai instituției.
Președintele CJ Doina Federovici le-a mulțumit tuturor pentru urări și a transmis toate gândurile bune colindătorilor, celor care i-au instruit, dar și botoșănenilor.
Colindătorii, mici și mari, au primit din partea gazdelor, așa cum se cuvine, câte un mic dar de Crăciun.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: Liberalii intră oficial în cursa pentru Primăria și Consiliul Local Botoșani – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
A murit o îndrăgită educatoare din Botoșani: O colegă minunată, plină de optimism și iubire
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Plase de pescuit îndepărtate de polițiști din râul Prut
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Bebeluș de trei săptămâni găsit mort, dosar penal deschis de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024