Crimă pasională noaptea trecută la Botoșani! Un bărbat și-a omorât iubita care era cu 16 ani mai mare decât el. Totul s-a petrecut în toiul nopții, când între cei doi s-a iscat un conflict spontan, pe fondul unei situații tensionate, mai vechi.
Cuplul trăia în concubinaj în localitatea botoșăneană Românești. Bărbatul are 38 de ani și a ales să se iubească cu o femeie mai în vârstă, de 54 de ani. De aici și certurile mai dese.
Noaptea trecută s-au luat la ceartă în apropiere de casă.
”Bărbatul i-a aplicat multiple lovituri cu picioarele concubinei, pe o alee din apropierea locuinței lor comune și ea a decedat la foarte scurt timp”,
Procuror Valeriu Chihaia, șeful Secției Penale - Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani
Deși nu i-a aplicat lovituri în zona capului, bărbatul a lovit-o cu destul de multă convingere cu picioarele pe cea cu care trăia.
La necropsia care a fost efectuată s-a descoperit că femeia avea mai multe organe rupte și o puternică hemoragie internă.
În cursul acestei după amieze, bărbatul a fost reținut în arestul Inspectoratului de Poliție Județean pentru 24 de ore, urmând ca mâine să fie prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arest preventiv pentru 29 de zile.
Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, iar bărbatul din Românești este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte.
DESCARCĂ GRATUIT APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Marcel Pavel și grupul vocal Dimmas, muzică în aer liber în parcurile botoșănene
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
RAZIE pe străzile orașului în toiul nopții cu luptătorii de la Acțiuni Speciale și câinele de urmă
Gabriela Erdic
May 02, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: Primarul Cosmin Andrei, bilanț după 3 ani și jumătate de mandat – VIDEO
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Un botoșănean a ajuns în arestul Poliției pentru că s-a apropiat de soție
Gabriela Erdic
May 02, 2024